A fost o zi distractivă

Azi am luat micul dejun împreună cu John, prietenul meu englez și cu colega mea româncă. Nici nu a mai contat că veneam după 12 ore de muncă pe timpul de noapte, că timpul a trecut atât de repede și am ajuns să dezbatem subiecte din cele mai diferite. Am vorbit despre muzică, despre oameni, despre peștii mei și cel mai interesant subiect de departe, despre ornitorinci.

John este un om inteligent, dar pentru că nu a avut contact cu anumite subiecte, are anumite informații lipsă față de mine. Și mai mult de atât simt un pic că și sistemul lor educațional e de vină. Nu zic neapărat că ar fi al nostru mai cu moț, dar noi învățăm la școală câte puțin din fiecare, iar apoi avem timp să și aprofundăm. Nu știu exact cum e la ei sistemul de învățământ, dar John nu este singurul englez care îmi dă impresia că nu știe anumite lucruri pe care noi în România le considerăm elementare poate. Și mă refer aici la englezi care sunt totuși inteligenți, nu agramați, analfabeți sau din pătura socială joasă.

sursa foto: google images

sursa foto: google images

Așa se face că l-am învățat multe cuvinte pe John din diferite domenii, iar la rândul lui el mă învață engleza din mers. E dicționarul meu englez-englez și șoferul meu în ultima vreme, dar și un prieten așa cum nu am mai avut din copilărie. Așa bine ne-am împrietenit încât nici nu contează că are aproape dublul vârstei mele.

Cum stăteam de vorbă la masă, despre peștii mei din cele trei acvarii din cameră pe care le-am populat cu pești, am ajuns să discutăm despre ce fel de pești am în acvariu și în ce categorie s-ar încadra. Am pești care dau naștere puilor precum un mamifer. Nasc pui vii, dar nu-i hrănesc cu lapte din mamele, ceea ce nu completează definiția mamiferului așa cum o cunosc eu. Apoi el a adus în discuție ornitorincul care la fel ca peștii mei are un statut mai special, fiind un animal care depune ouă, dar totuși alăptează cumva puii.

Pornind de la această discuție John a început să caute informații despre ornitorinci. Așa am aflat cu toții noi informații:

  • Pluralul englezesc al ornitorincului este Platypussies, ceea ce-l face ușor obscen am impresia.
  • Masculul are un soi de ac cu venin pe care îl poate folosi pentru a ține departe prădătorii.
  • Femela nu are mameloane așa că puiul linge laptele de pe ea sub formă de transpirație.
  • În America oamenii au ornitorinci drept animale de companie. Cu ocazia asta am aflat că unii oameni au ca animale de companie sconcșii și că asta este permis în anumite state americane și chiar în Germania.

Apoi i-am explicat lui John că un desen animat m-a învățat de fapt că ornitorincii sunt animale de companie în America. Perry ornitorincul, din desenul animat Phineas și Ferb este un personaj animat foarte iubit de copiii din întreaga lume și chiar de către adulți, dacă mă puneți cel puțin pe mine la socoteală.

Ziua a continuat cu niște lecții de română pentru John. Cu niște jocuri de cuvinte asemănătoare ca pronunție de cele din engleză. M-am distrat copios cu Elena pe seama lui John și pe accentul lui britanic pus pe orice cuvânt din limba română. Nici el nu s-a arătat deranjat de lecția de română, deși nu are vreun scop în a o învăța.

A fost o zi foarte interesantă, cu încă și mai multe momente distractive. Și pentru că după râs vine cumva plâns, oboseala m-a ajuns la un moment dat. Deși nu am reușit să dorm mai mult de o oră, pentru că a trebuit să plec iar la serviciu, nu am regretat nimic din ziua asta. La cât mai multe ca asta zic…

 

 

 

 

Prima vizită în Londra

Am ajuns în sfârșit în Londra și de data asta ca să o vizitez, nu doar ca punct de legătură în drumul meu către România, către Southampton, Leeds sau Jersey așa cum s-a întâmplat în trecut. Am acordat o zi întreagă plimbărilor pe străzile Londrei, cu sute de mașini scumpe, cu sute de oameni pe străzi și cu trafic aglomerat. A fost o vizită de cunoaștere a locului, astfel la următoarea voi ști mai bine ce am de făcut în Londra.

20161211_134248

Cred că am mers circa 20 de km în total prin Londra, având în vedere că am mers din Victoria Bus Station până la Big Ben și Palatul Buckingham, până la cel mai mare magazin din Londra, Harrods – de care nu mai auzisem până atunci-, iar toate drumurile astea le-am făcut pe tot felul de străduțe, sau chiar bulevarde, cu GPS-ul în mână.

După ce am vizitat Londra la pas, fără a plăti prea mult pentru atracțiile turistice gen London Eye, The Shard Tower, plimbări cu vaporul pe Tamisa sau alte atracții ce îți scot cu ușurință lire bune din buzunare, am constatat că Londra te ușurează de o grămadă de bani. Dar la următoarea vizită mă tem că mă voi lăsa ușurat de bani, numai de dragul de a vedea Londra din Shard Tower sau din London Eye, de a avea o plimbare pe Tamisa sau o aventură în Lumea lui Shreck sau Casa Groazei. Dar toate astea costă bani buni, prea mulți până și pentru mine care muncesc pe lire și nu pe lei.

Dar voi lăsa deoparte toate cuvintele astea și las imaginile să vorbească de la sine. Londra e faină dar foarte scumpă!

La mulți ani!

Primul meu articol din acest an vine mai devreme decât îmi propusesem. Nu pentru că ar fi ceva gen breaking news, fiindcă tot despre trecut voi vorbi de fapt, ci pentru că cineva mi-a comentat pe un alt blog dacă am abandonat scrisul pe blog.

Leoaica tanara iubire

Leoaica tanara iubire

Nu am abandonat nimic! Cel puțin nu definitiv. Am fost doar leneș, lipsit de inspirație, lipsit de timp, ignorant, sau toate la un loc și poate chiar ceva în plus. Așa că am zis să pun ceva aici, nu ca să mă scuz ci mai degrabă să mă acuz. Dar ca să fiu mai pozitiv, vreau să vă urez întâi de toate un an nou mai bun, mai roditor și mult mai extraoridnar decât ceilalți ani. Se poate! Totul depinde de fiecare în parte!

Buckingham palace in London

Buckingham palace in London

Și pentru că nu pot sta prea mult într-un loc și focusat pe treaba asta, o să vă las câteva repere ale activității mele din ultima vreme:

  • am vizitat locuri noi din Anglia, unele dintre ele din acelea pe care le vezi în pliante turistice și te întrebi când vei ajunge să le vezi!
  • mi-am rearanjat camera în care stau cu chirie în Anglia, cam în fiecare săptămână din dorința de a câștiga mai mult spațiu și din lipsă de hotărâre. Nu am fost mulțumit de rezultat. Acum sunt cu ultima amenajare. Să vedem pentru cât timp.
  • mi-am aranjat și populat cele trei acvarii din cameră. Ultimul dintre ele a ieșit minunat. Încă puțin și ar fi demn de pus în revistă. Îmi lipsește totuși mușchiul de apă sau poate o algă de un verde aprins care să crească în voie în acvariu. Am mai văzut prin alte acvarii și arată superb, dar eu nu am reușit să fac rost de ea.
  • am început serviciu. După ce în luna decembrie am avut o vacanță prelungită din lipsă de serviciu, acum am revenit la serviciu și am de făcut niște bani, pentru că am și niște planuri de călătorie care necesită niscaiva finanțe mai serioase.

Cam asta despre mine și activitatea mea din ultima vreme.

Cred că îmi place iarna din sudul Angliei

Nu mi-a plăcut niciodată frigul și chiar dacă par nebun, trebuie să precizez că uneori 20 de grade Celsius nu îmi sunt de ajuns pentru a cataloga vremea de afară drept caldă. Și cum în Anglia nu prea mă întâlnesc cu atât de multe grade în termometre, vremea de aici mi se pare așadar rece. E drept că recele de aici nu e atât de rece precum în România. Nu prea îngheață, ceea ce mă face totuși mai fericit, măcar pe timp de iarnă. Și cum oficial a venit iarna și în Anglia, o să vă prezint câteva poze făcute chiar de 1 decembrie, de ziua României. Dar mai întâi vreau să vă povestesc ce am făcut de ziua României, chiar fără să îmi propun în prealabil.20161201_144535-copy 20161201_144541-copy 20161201_144610-copy20161201_150024-copy

Fiind început de lună și încă mai având bani în portofel după ziua de salariu, am zis că nu ar strica să sparg banii ăia cât mai repede posibil. Amprenta mea, doar mă cunosc când vine vorba de bani. Așa că am mers până în Wimborne ca să cumpăr un acvariu. Nu era ca și cum nu aș mai fi avut două acasă până atunci și niciunul pregătit pentru pești. Așadar am plecat împreună cu John, tovarăsul meu englezoi. către Wimborne. Ziua superbă de 1 decembrie mi-a picat numai bine cât să-i spun că afară e frumos doar pentru că e ziua României și a românilor de pretutindeni la urma urmei și că noi ne urăm să avem viață lungă de ziua României. A fost complicat să-l învăț să zică „La mulți ani!” dar nu imposibil. Cu Ț-ul a fost mai greu dar după foarte multe încercări a reușit să-i zică „la mulți ani!” chiar mamei mele care l-a și înțeles și i-a transmis urarea înapoi, evident în limba română.20161201_144856-copy

Așadar am mers în drumul nostru către Winborne pe plaja din Bournemouth, că era și păcat să nu ne plimbăm pe o plajă atât de faină într-o zi de vis. Probabil pozele vorbesc de la sine și jur că nu-i nimic din poze modificat în afara faptului că le-am comprimat ca pentru o pagină web, fapt ce le știrbește de fapt din calitate.

Uite așa m-am jucat eu pe nisipul fin al plajei  din Bournemouth și am scris tot felul de mesaje, pentru John și pentru România. Am mers de-a lungul ei și am ascultat pescărușii. Nici măcar nu adia vântul. Era perfect deși eu sunt bine înfofolit în poze. V-am spus că par nebun! Doar par!

20161201_144820-copy

După plimbarea asta ne-am continuat drumul către Wimborne. Un drum care părea rupt din filmele de groază. La nici 10 km distanță de țărm, de ceea ce se vede în poze, așadar de vremea aceea superbă, erao ceață atât de deasă că abia vedeai la zece metri și era atât de întuneric de parcă ar fi fost eclipsă de soare.

Am ajuns la locul cu pricina și am constatat că e un orășel tipic englezesc, cu străzi destul de înguste, trafic peste tot și foarte aglomerat. Ne-am învârtit în cerc, am găsit persoana, am luat acvariul și am plecat înapoi către Bournemouth, unde i-am propus lui John o masă în stil românesc.

El a mancat bulz cu mămăligă, că este un pic cam pe latura vegetariană. Mănâncă și carne dar numai de pui sau de curcan, dar foarte rar. De fapt și cârnați englezești și bacon dar și asta foarte rar, cumva în lipsă de alternativă. Eu m-am delectat cu jumări cu muștar la aperitiv, ciorbă de vită și la felul doi pomana porcului, care a sfârșit sub formă de take away și din lipsă de timp, dar și pentru că mă săturasem. Desertul a fost de asemenea take away. Papanașii i-au plăcut și lui John și mamei lui spre deosebire de bulzul cu mămăligă despre care nu a avut prea multe de spus.

Cam asta a fost ziua mea românească în Anglia de 1 decembrie 2016. De reținut că:

  • în continuare prefer iarna de aici chiar dacă e fără zăpadă, dar măcar e fără viscol și ger.
  • John încă știe să spună „La mulți ani!” în română și chiar știe când să-l folosească
  • mesajele mele în nisip pe plajă au fost citite de o mulțime de oameni și păsări
  • Pomana porcului de la restaurantul Roxy’s Bistro din Bounemouth a fost un deliciu
  • La mulți ani România, cu sau fără PSD!

 

 

Cum să fii un parior de succes?

Sunt parior de mai bine de zece ani, ba chiar mă apropii ușor-ușor de douăzeci de ani de activitate intensă, online sau offline. Nu încerc să conving pe nimeni să se apuce de această activitate, dar îi încurajez pe cei ce o fac deja să parieze responsabil. Și pentru a răspunde cât mai repede întrebării care dă titlul acestui articol, aș vrea să spun că un parior de succes este cel care câștigă mai mult decât pariazăapuesta1x2  O să vorbesc câte puțin despre activitatea mea din trecut, o să mă axez pe strategiile folosite și o să vă descriu profilul meu de parior din momentul de față. Nu în cele din urmă am să vă direcționez către o pagină care oferă ponturi pentru pariori, pe care eu o urmăresc de jumătate de an și care are printre cele mai bune rezultate dintre paginile de acest gen ale căror sfaturi și ponturi le-am urmat, dar care, mai presus de toate, are un mare avantaj: nu este afiliată la nicio casă de pariuri.

Cum am început să pariez?

Nu mai știu exact câți ani aveam atunci când am plasat primul bilet la pariuri, dar cu siguranță nu aveam vârsta legală pentru a face asta. Nu aveam nici măcar buletin. Pur și simplu anturajul și circumstanțele m-au făcut să încep să pariez încă de când eram copil. Ar fi o discuție mult prea lungă și am pierde firul poveștii, astfel încât nu voi intra în amănunte, ci voi da un sfat părinților: țineți copiii cât mai mult timp departe de activitățile nepotrivite vârstei lor (pariuri, tatuaje, alcool, țigări, etc)

Nefiind mândru de direcția mea în viață și recunoscând în același timp că am o oarecare dependență de pariuri pot da încă sfaturile necesare non-pariorilor de a nu se apuca de această activitate, iar pariorilor urmăriți de insucces sau ghinion le pot spune să își aleagă strategia potrivită lor și să o urmeze cu strictețe pentru a limita pierderile.apuestas-deportivas

Care sunt strategiile mele în pariuri?

Încă sunt un parior ușor dezordonat, dar cu multe bile albe în dreptul activității mele parioristice. Mi-am adăugat aceste bile albe, rând pe rând de fiecare dată când am reuțit să îmbunătățesc o acțiune negativă a activității mele de parior. Astfel am descoperit pe vremea când pierdeam foarte mulți bani că limitarea pierderilor este foarte importantă la fel ca și evitarea efectului de domino în perioada neagră când nimic din ce pariezi nu îți iese și totuși continui să pariezi, mai mult și mai neinspirat. Una dintre strategiile care au dat roade în cazul meu și care mi-au limitat pierderile, întorcându-mă pe calea cea „dreaptă” a câștigului, este aceea de a retrage cât mai des posibil, indiferent dacă sumele retrase nu sunt mai mari decât cele depuse. Este o strategie care în cazul meu a dat roade și nu este o strategie de pariere efectivă ci una de gestionare a finanțelor disponibile pentru pariuri.

O altă strategie, de data aceasta referitoare la pariuri, se referă la limitarea riscurilor. Cu cât adaugi mai multe evenimente pe un bilet, cu atât șansele de pierdere cresc, deși câștigurile posibile cresc și ele în valoare. Numai că un câștig posibil mare nu aduce musai bani în contul pariorului, ci de cele mai multe ori doar speranța că poate câștiga o sumă mare. Deci cum fac eu să limitez riscul? Aleg de cele mai multe ori un singur eveniment pe bilet iar riscul de a pierde sau de a câștiga îl limitez la 50%. Asta înseamnă că pun un pariu gen tenis Murray – Nadal cu numai două opțiuni – câștigă sau pierde. Astfel limitez riscul de nereușită la un procent statistic de fix 50%, alegând un eveniment cu o șansă de reușită din două disponibile.

Personal mai am de îmbunătățit în activitatea mea de parior puncte slabe precum: nu trebuiesă pariezi pe orice eveniment, nu trebuie să stai toată ziua logat în cont plasând pariu după pariu, nu trebuie să pui toți banii pe „o carte” oricât de sigură ți s-ar părea șansa. Sunt sigur că într-o zi voi mai pune niște bile albe în dreptul acestor puncte slabe pe care le voi îndrepta.

strategie pariuri numită betty pro propune și pagina piațadeponturi.ro pe care o urmăresc de ceve vreme și despre care voi vorbi în cele ce urmează. Prin ce se deosebește această strategie față de altele este faptul că:

  • Strategia propune un plan de pariere raportat la bugetul jucătorului și bazat pe o progresie aritmetică. Cu alte cuvinte nu vei pierde niciun ban pe termen lung dacă vei urma cu strictețe pașii propuși de această strategie.
  • Profitul este garantat iar obiectivul de a face bani va fi atins fără riscuri reale.
  • Nu trebuie să fii parior experimentat ca să câștigi bani, ci doar să nu te abați de la această strategie de pariere!

Piața de ponturi – Un ajutor pentru pariori

Piata de ponturi

Piata de ponturi

Am numai cuvinte de laudă despre Piața de ponturi, pagină web ce vine în ajutorul pariorilor cu ponturi bune, strategii și informații de calitate despre evenimentele sportive, despre sportivi sau despre echipe în general. Urmăresc de câteva luni pagina, de când am descoperit-o pe facebook la „pagini sugerate” și pot spune că predicțiile oferite de ei sunt de bun simț și de cele mai multe ori corecte.

Fiind unicul proiect de acest gen, neafiliat caselor de pariuri din România au un interes mai mare de a face analize complete și de a da ponturi corecte. Pentru că la celelalte pagini de predicții interesele sunt altele. Cu cât pariorul pierde mai mult, cu atât mai mult încasează persoana din spatele acelei pagini. Asta este însă altă discuție pe care nu o voi dezvolta aici. Rata mare de câștig a făcut  piațadeponturi.ro să câștige repede credibilitate în rândul pariorilor, acest lucru observându-se în feedback-ul clienților.

Un alt atu de luat în seamă este acela că la secțiunea ponturilor plătite, abonamentele lunare sunt mai mult decât accesibile ca preț. Un parior care știe ce înseamnă rata de câștig de peste 50% și care acceptă profitul indiferent de valoarea lui, acela este un parior de succes din punctul meu de vedere! În ultima vreme piațadeponturi.ro a avut o rată de succes în cazul predicțiilor cu mult mai mare de 50% inclusiv pentru selecțiile oferite în secțiunea free tips sau biletul zilei.

În cele din urmă aș dori să îmi exprim interesul pentru mai multe predicții disponibile pe pagina piațadepariuri.ro, momentan predicțiile din fotbal fiind net superioare ca număr celor din alte sporturi.

 Surse foto: google images si piatadeponturi.ro

Am vizitat fabrica de țigări din Ploiești

Într-un eveniment anunțat și organizat cu mare fast, compania British American Tobacco a anunțat noi investiții în fabrica din Ploiești. Evenimentul a avut loc marți în propria fabrică, în prezența zecilor de jurnaliști invitați, a persoanelor din conducerea companiei, dar și a reprezentanților Primăriei Ploiești.

pachete de tigari marca dunhill

pachete de tigari marca dunhill

British American Tobacco (BAT) a subliniat faptul că investițiile de natură tehnologică dar și de îmbunătățire a capacității de prelucrare a fabricii vor face ca punctul de lucru al BAT să fie al doilea ca mărime din Europa. Totodată BAT se mândrește cu faptul că este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul statului, dar și unul dintre cei mai mari investitori.

Din vizita mea în fabrica BAT am reținut câteva lucruri importante pentru mine și orașul meu. Am aflat că prin noile investiții, celor circa 750 de locuri de muncă existente în fabrica din Ploiești, se vor mai adăuga circa 100 de locuri de muncă în următorii ani. Am mai aflat că un procent de 50% din producția fabricii din Ploiești merge la export, iar acest procent va crește până la 56%. BAT exportă din Ploiești în peste 35 de țări printre care Japonia, Anglia, Rusia sau Brazilia.

Ca de fiecare dată când am vizitat o fabrică, am fost atent la anumite detalii, am studiat mașinile automate care lucrează foarte rapid și fără întrerupere. Nu am putut să nu remarc zgomotul destul de mare pe care îl produc mașinile. E adevărat că operatorii lucrează cu protecții pentru urechi, pentru a le proteja auzul, dar tot este un mediu neprielnic din acest punct de vedere. Personal am mai lucrat într-o fabrică foarte zgomotoasă și nu este deloc plăcut, indiferent cum îți protejezi auzul.

Mi-a plăcut că fabrica era curată și plină de norme de protecție și de echipamente puse la dispoziție. Mirosul specific de tutun îmi place, dar în cazul acesta era foarte pronunțat. Nici nu mă așteptam să fie altfel. Am aflat că tutunul este trecut prin „sosuri” pentru a fi aromat. Astfel apar țigările cu arome și diferitele mărci cu diferite senzații și experiențe oferite fumătorilor.

Dacă am înțeles bine, compania pregătește noi produse ce constau în țigări electronice, ca urmare a noii tendințțe pe care o au fumătorii, mulți dintre ei devenind în timp fumători exclusiv de țigară electronică.

Ca un non-fumător am fost atras de fabrică în sine și mai puțin de produsul finit. La urma urmei orice rău își are și partea benefică pe undeva. În cazul de față partea benefică este stimularea economiei și oferirea locurilor de muncă, iar despre părțile negative prefer să nu discut, deși nu încurajez pe nimeni să fumeze. La urma urmei nici pachetele de țigări nu încurajează pe nimeni să fumeze, mai ales de când cu mesajele și imaginile inscripționate pe ele. Dar asta este o altă discuție destul de sensibilă.

containere cu tutun

noi filtre de tigari pentru o experienta a fumatului imbunatatita

noi filtre de tigari pentru o experienta a fumatului imbunatatita

cateva masini din fabrica

cateva masini din fabrica

Ghidul explicand cum functioneaza masinile

Ghidul explicand cum functioneaza masinile

masina care pregateste tutunul

masina care pregateste tutunul

masina care scoate tigaretele si le pregateste pentru impachetare

masina care scoate tigaretele si le pregateste pentru impachetare

masina de impachetat

masina de impachetat

pachete de tigari controlate calitativ

pachete de tigari controlate calitativ

tigarete pregatite pentru impachetare

tigarete pregatite pentru impachetare

rebuturi

rebuturi

tigari

tigari

Atenție vă rog! Vede cineva articolul acesta?

Am scris acum câteva zile articolul despre centralele electrice din Ploiești care devin mai prietenoase, datorită lui Ionuț Urzeală și a altor oameni din jurul lui care pun umărul la treabă pentru a face mediul înconjurător mai plăcut ochiului, pentru copii și pentru cetățeni în general. Dar proiectul este unul care absoarbe ceva fonduri, care sunt deocamdată inexistente sau parțial existente. Astfel Ionuț Urzeală a plusat și a deschis o invitație virtuală la serbarea zilei lui de naștere. Prezența se face pe bază de cadou, reprezentând o donație simbolică pentru proiectul mai sus prezentat.

Știu că nu toată lumea deține un cont paypal (metoda de efectuare a donației), dar sunt convins că mai sunt persoane printre cele care au văzut invitația cu iz caritabil, care dețin un cont și pot face chiar și o donație. Și chiar dacă un euro poate părea puțin, în unele cazuri face diferența. Vă îndemn să faceți act de prezență la ziua lui Ionuț, că e păcat să fie singur la petrecerea lui!

Cadoul îl puteți ‘cumpăra’ de aici! Tot acolo puteți afla și alte detalii despre proiect și despre ziua lui Ionuț.

Vă mulțumesc pentru atenție!

ziua-mea-21-845x475

Căpșunar de ocazie

Am făcut-o șe pe asta cel puțin o dată în viață. Să vă spun cum a fost: în zona în care stau eu în Anglia (să tot fie 7 mile la EST de orașul Southampton) se află o fermă al cărei nume este Pickwell Farm Shop. E și ”farm” dar e și ”shop”, doi în unu dacă vreți. Am ajuns acolo cu o colegă de la serviciu care a tot insistat să mergem pentru că a auzit ea că de acolo poți culege căpșune de pe plantație pentru tine și sufletul tău. Ne-am urcat fundurile în mașină direct după o noapte de muncă și am plecat la cules. Am ajuns acolo chiar înainte de deschidere, dar totuși erau destui fermieri care roboteau în zonă, ba în aria de shop, ba în cea de farm.

Prima dată m-a trăsnit mirosul de fermă din aia de cai, ca să nu zic chiar porci. Mirosea cumva a îngrășământ natural, dar la genul deranjant. Nu sunt chiar nebun cu capul, chiar poate fi și un mod mai plăcut al mirosului de îngrășământ natural. Știu asta pentru că am crescut la țară și era în spatele grajdului (unde-și aveau adăpostul vaca și calul bunicilor) un maldăr mare de balegă de vacă și de cal (zău că nu știu sigur dacă și la rahatul de cal se zice tot balegă, dar aștept sugestii) numai bun de folosit ca îngrășământ natural imediat ce era cazul, adică într-o iarnă târzie sau primăvară timpurie, tocmai după ce se desfundă grădina (unii numesc asta săpat, alții arat, în zona de unde sunt bunicii mei -Urlați-Iordăcheanu-Prahova- se numește desfundat) (iei cazmaua -lopata aia mai dreaptă- o înfigi în pământ și scoți brazda precum plugul, numai că de data asta tu ești plugul putere). Unii mai folosesc calul și un plug mai mic pentru a face asta în grădină, dar pentru că în grădinile mai înghesuite, cu pomi fructiferi, căpițe de fân și mai știu eu ce alte obstacole din grădină, e cam greu să folosești plugul chiar fiind și de mici dimensiuni, așa că te pui singur pe treabă, dând cu țuică sau cu vin fiert ca să treacă frigul din oase, în caz că ritmul muncii nu te ajută să rămâi suficient de cald. Și am pornit de la rahat și am ajuns la băutură din greșeală. Deci maldărul ăla de rahat amestecat, de cal și vacă, nu mirosea -nici măcar vara în soarele arzător- atât de urât precum ăsta de la ferma cu pricina. Și nu vă gândiți acum că sunt un pervers din ăla care se ascunde în WC și face inhalații cu metanul eliminat de rahat, precum cu fumul/aburul eliminat de o narghilea. Nu, nu am fantezii din astea și nu consum așa ceva. Totuși la țară am mai mirosit și eu rahați de diferite specii de păsări de animale, ba pe rând, ba la grămadă, dar nu în mod intenționat ci ca parte din viață ca să zic așa. Adică nu mergeam să iau găinațul de găină în mână și să-l adulmec, sau căcărezele de oaie/capră și să le tratez ca pe M&M’s sau mai știu eu ce alte bomboane glazurate seamănă cu ele. Dar iată că deja din vorbă în vorbă m-am afundat printre termeni din ăștia scatologici din zona countryside: balegă, găinaț, căcăreze, etc. Iar m-am abătut de la idee și de la ideea ideii. Deci grămada aia imensă care se aduna de-a lungul anului în spatele casei unde era grajdul, nu mirosea ca ceea ce am simțit la ferma asta (altminteri ai mei și-ar fi mutat ori casa, ori destinația grămezii de rahat), deși aici nu văzusem nici „picior” de căcat ci doar niște saci imenși cu îngrășământ. Dar erau sigilați și tot miroseau destul de intens și deranjant.

Știu că am abuzat de paranteze și explicații, dar am și eu vreo doi trei cititori fideli, dintre care unul știu sigur că are nevoie de toate explicațiile astea cu punct și virgulă și paranteze, așa că o să-i fac pe plac, ca drept mulțumire că încă îmi citește blogul acesta după doi ani de existență.

 

capsunarii

Revenind la ferma și trecând cum-necum peste îngrășământul natural și mirosul lui înțepător de deranjant, am intrat cumva în spiritul de fermier culegător de data asta. Oamenii chiar plătesc în Anglia pentru a-și culege singuri produsele. Asta nu le face în mod deosebit mai gustoase, sau mai bio. Dar e sentimentul ăla că ai ales cu mâna ta și că de pe tarla vine direct la tine marfa, fără a mai trece prin zeci de mâini și depozite.

Așa se face că ne-am luat coșulețul și am plecat la cules căpșune. Zeci de rânduri de căpșuni așteptau să fie culese. Căpșunele erau în mare parte precum cele pe care le vezi desenate în cărțile pentru copii. Acel roșu intens cu semințe galbene de un contrast desăvârșit. Mirosul și aroma, pur și simplu îmbietoare. Deja uitasem de tot de ce era la doar două sute de metri distanță de locul ăsta. Am fost primii culegători pe tarla. Au mai venit mai apoi și alții. Un grup măricel de asiatici, cel mai probabil chinezi, cu aparate de fotografiat la gât, selfie-stick-uri (l-am avut și eu pe al meu în dotare). Am văzut și câteva mămici cu copilașii lor la cules și desigur reacțiile alea de milioane ale copiilor atunci când sunt fericiți în lumea lor perfectă și lipsită de griji. Să-i fi văzut ce fericiți se zbenguiau printre rânduri, după ce găseau o căpșună mai dolofană sau eu mai știu cum… (deci reacțiile astea inocente și naturale sunt de milioane indiferent că îmi plac mie copiii sau nu).

Eu nu am avut reacții din astea. M-am concentrat pe cules și pozat. Ca poze nu știu dacă e neapărat fantastic sau inedit ceea ce am surprins. Dar ca experiență a fost deosebit. Am fost prima dată într-o plantație de căpșuni organizată ca la carte. Nu în fiecare zi ai ocazia să faci asta, iar unii nu fac asta toată viața. Drept urmare mie mi-au trebuit 28 de ani ca să ajung într-un astfel de loc, deși mai culesesem căpșune cu mâna mea, direct de la sursă, dar nu în locuri atât de bine puse la punct.

capsunar in anglia

Cam asta despre experiența mea de căpșunar pentru o zi. S-a strâns în cele din urmă un coșuleț de 2,6 kg pentru care s-a plătit 9 lire și un pic. Ferma cu pricina mai are pe lângă asta și parcele cu coacăze, fasole, mazăre, mure, rubarbă, zmeură și altele.. Și am văzut că în magazin mai vând multe alte produse provenite din ferma lor (dar pe care le culeg ei) sau din alte ferme, probabil în parteneriat. Cam o oră și jumătate am petrecut acolo, timp în care parcarea aproape se umpluse de mașini iar locul se bucura de oameni peste măsură. A fost cea mai călduroasă zi din an în Anglia, cel puțin până pe data de 19 iulie 2016. Bucuros de cele 29 de grade din termometrele englezești, vă doresc și vouă o vară caldă cum vă place vouă. Eu abia aștept să merg azi la plajă cu prietenul John care știe el un loc fain (ca de obicei) și probabil la prima mea cursă de cai (ca spectator) vinerea care vine.

Îmi priește Anglia din ce în ce mai mult, chiar dacă unii încă mai cred că mă chinui departe de casă. Sunt bine și chiar din ce în ce mai bine vă pot spune, până la proba contrarie!

Vezi aici mai multe imagini de la Pickwell Farm Shop.

Avem centrale electrice mai prietenoase în Ploiești

Astăzi vreau să îi mulțumesc unui om care a crescut frumos în ultimii ani!

Era pe la începutul anului 2011 când l-am cunoscut prima dată la o întâlnire a blogărilor prahoveni. Era însoțit de un alt prieten al lui pe care de asemenea îl admir acum pentru ce a făcut în cariera lui. A vorbit despre un proiect al său și despre altele în care voia să se implice. Mai târziu ne-am văzut și cu alte ocazii și deja împărțeam rolul de membru al unei comunități , iar șansele unei colaborări între noi erau iminente. Chiar s-au concretizat câteva colaborări între noi, iar eu am fost de fiecare dată mulțumit de cum au decurs acestea.

Cu un pozitivism desăvârșit și cu o mare ambiție, a reușit să atragă de mai multe ori atenția opiniei publice asupra problemelor urbei. A scris cu mândrie pe blogul imierusine.ro și sunt convins că o va mai face, deși între timp are mult mai multe pe cap decât avea acum câțiva ani.centrala electrica ploiesti inainte de reabilitare

În prezent se ocupă de viitorul unor copii (multor copii) și sper eu că proiectele sale trecute, prezente și viitoare vor lăsa urme adânci în dezvoltarea pe latură sportivă a acestui oraș. Îi place baschetul și respiră din aerul acestui sport zi de zi. Dar când se uită în jur și vede niște centrale electrice murdare și inestetice, ia atitudine. Probabil că numai el știe cât s-a zbătut pentru a schimba imaginea centralelor electrice din fiecare cartier, centrale pline de mâzgălituri, mesaje rasiale, injurioase, comuniste, politice sau chiar desene obscene care nu aduc niciun plus de estetică sau de altă natură oamenilor care le văd.

centrala electrica ploiesti, reabilitata

Dar acum proiectul său a prins contur și sunt mândru să spun că îl cunosc e omul care este principalul pion din spatele acestei schimbări! Este vorba despre Ionuț Urzeală, omul care s-a zbătut să schimbe imaginea dezolantă a centralelor electrice din majoritatea cartierelor din Ploiești, omul iubitor de sport și omul iubitor de copii. Probabil că acest articol nu este de ajuns pentru a-i mulțumi în numele meu și al locuitorilor care vor aprecia munca sa și a oamenilor care s-au alăturat ideii lui, dar vreau să știe că sunt oameni care îi apreciază cu adevărat munca, eforturile și dăruirea de care dă dovadă.

Le mulțumesc tuturor oamenilor care încearcă să schimbe imaginea Ploieștiului în bine și ajută comunitatea mai mult decât însuși conducătorii și instituțiile acestui oraș o fac uneori! Imaginile sunt luate de pe profilul de facebook al lui Ionuț Urzeală și sunt convins că vor apărea și pe blogul imierusine.ro pe măsură ce proiectul va avansa.

Ce se ascunde în spatele unei afaceri proaste?

Sunt de-a dreptul uimit să mă întorc în România și să constat că tipul care vinde telecomenzi în Kaufland Ploiești Vest este încă acolo la datorie. Adică pe bune, omul vinde telecomenzi și nimic altceva. Stă cât e ziua de lungă în picioare, sperând să vândă o telecomandă sau două de pe urma cărora va încasa un profit uriaș. Are sens pentru voi? Ei bine, pentru mine nu are. Și deja mă gândesc ce ascunde, sau ce se ascunde în spatele acestei afaceri.

Mă gandesc că locul ocupat în Kaufland pentru expunerea acestor produse mult râvnite și căutate, își are chiria lui, chiar dacă este un singur metru pătrat.

Și acum vine întrebarea ușor retorică: – Câţi dintre voi aţi schimbat telecomanda în ultimul an?

telecomanda-televizor

Sursa foto: Google images

M-am limitat la numai un an, ca să încerc să îi dau valoare afacerii omului. Că de altfel la mine acasă din trei televizoare, niciunul nu a avut nevoie de telecomandă nouă de la achiziționare și până acum. Să tot fie 9, 6, respectiv 5 ani de când au fost cumpărate. Deci în cazul meu mă gândesc că sunt mii de ploieșteni care nu și-au schimbat telecomanda în viaţa lor, ci mai degrabă televizorul cu totul. Apoi să îmi fie cu iertare dacă îi tai aripile de afacerist dar trebuie să amintesc și de alte dezavantaje ale afacerii lui, așa cum le văd eu:

  • Sunt circa 250 000 de locuitori în Ploiești, dar nu toţi au călcat vreodată prin Kaufland Vest.
  • Dintre cei 250 000 de locuitori probabil 50 000 nu au televizor. Poate numărul o fi mai mare, dar să zicem… Mă refer la copii, la familiile care au un singur televizor în casă, sau la cei ce nu au deloc din varii motive.
  • Dintre cei care au călcat în Kaufland Vest, probabil mai puțin de 10% au văzut mini-standul cu telecomenzi, 5% au avut nevoie de o telecomandă și probabil mai puțin de 3% au cumpărat de la el.
  • Ghinion sau nu Kaufland vinde la rândul lui telecomenzi universale, numai așa ca să îi dea peste mână omului care avea impresia că deţine monopolul.
  • Un ghinion și mai mare e că în Vest mai știu cel puțin cinci locuri unde se comercializează telecomenzi, printre altele…
  • Nu știu dacă mai e cazul, dar trebuie să spun că în Ploiești mai sunt cel puțin 100 de locuri în care putem găsi telecomanda mult visată.
  • Am precizat că și pe internet găsim telecomenzi cam pentru orice televizor vrem, universale sau specifice?
  • Oare câte telecomenzi se cumpără într-un an la nivelul orașului Ploiești? Câte se cumpără din Vest și mai ales, câte se cumpără de la punctul de vânzare amintit?

Iar acum o concluzie rapidă și probabil total greșită: am mai văzut afaceri care par paguboase cel puțin la prima vedere. Unele chiar au pus lacătul pe ușă mai devreme sau mai târziu. Altele supraviețuiesc în mod inexplicabil. Dar afacerea cu telecomenzi are trei posibile explicaţii, din punctul meu de vedere:

  • Are un scop ascuns, iar telecomenzile sunt doar de faţadă. 90%
  • Este o afacere bună. 1%
  • Reprezintă un studiu de piaţă. 1%
  • Este o afacere proastă. 5% (impropriu spus afacere. Și oricum cam coincide cu punctul unu)
  • Alte motive 3%

Sau ar mai fi o explicaţie, inclusă tot în cele trei procente de la alte motive. Eu sunt într-o mare eroare și afacerea asta merge ca pe roate, omul s-a îmbogățit, trăiește decent, sau cel puțin are profit de pe urma afacerii, caz în care eu sunt și cel mai prost posibil om de afaceri, și cel mai pesimist, dar și un copil nesuferit care deconspiră posibile afaceri dubioase despre care nimeni altcineva nu punea întrebări.

 

%d bloggers like this: