Atenție vă rog! Vede cineva articolul acesta?

Am scris acum câteva zile articolul despre centralele electrice din Ploiești care devin mai prietenoase, datorită lui Ionuț Urzeală și a altor oameni din jurul lui care pun umărul la treabă pentru a face mediul înconjurător mai plăcut ochiului, pentru copii și pentru cetățeni în general. Dar proiectul este unul care absoarbe ceva fonduri, care sunt deocamdată inexistente sau parțial existente. Astfel Ionuț Urzeală a plusat și a deschis o invitație virtuală la serbarea zilei lui de naștere. Prezența se face pe bază de cadou, reprezentând o donație simbolică pentru proiectul mai sus prezentat.

Știu că nu toată lumea deține un cont paypal (metoda de efectuare a donației), dar sunt convins că mai sunt persoane printre cele care au văzut invitația cu iz caritabil, care dețin un cont și pot face chiar și o donație. Și chiar dacă un euro poate părea puțin, în unele cazuri face diferența. Vă îndemn să faceți act de prezență la ziua lui Ionuț, că e păcat să fie singur la petrecerea lui!

Cadoul îl puteți ‘cumpăra’ de aici! Tot acolo puteți afla și alte detalii despre proiect și despre ziua lui Ionuț.

Vă mulțumesc pentru atenție!

ziua-mea-21-845x475

Căpșunar de ocazie

Am făcut-o șe pe asta cel puțin o dată în viață. Să vă spun cum a fost: în zona în care stau eu în Anglia (să tot fie 7 mile la EST de orașul Southampton) se află o fermă al cărei nume este Pickwell Farm Shop. E și ”farm” dar e și ”shop”, doi în unu dacă vreți. Am ajuns acolo cu o colegă de la serviciu care a tot insistat să mergem pentru că a auzit ea că de acolo poți culege căpșune de pe plantație pentru tine și sufletul tău. Ne-am urcat fundurile în mașină direct după o noapte de muncă și am plecat la cules. Am ajuns acolo chiar înainte de deschidere, dar totuși erau destui fermieri care roboteau în zonă, ba în aria de shop, ba în cea de farm.

Prima dată m-a trăsnit mirosul de fermă din aia de cai, ca să nu zic chiar porci. Mirosea cumva a îngrășământ natural, dar la genul deranjant. Nu sunt chiar nebun cu capul, chiar poate fi și un mod mai plăcut al mirosului de îngrășământ natural. Știu asta pentru că am crescut la țară și era în spatele grajdului (unde-și aveau adăpostul vaca și calul bunicilor) un maldăr mare de balegă de vacă și de cal (zău că nu știu sigur dacă și la rahatul de cal se zice tot balegă, dar aștept sugestii) numai bun de folosit ca îngrășământ natural imediat ce era cazul, adică într-o iarnă târzie sau primăvară timpurie, tocmai după ce se desfundă grădina (unii numesc asta săpat, alții arat, în zona de unde sunt bunicii mei -Urlați-Iordăcheanu-Prahova- se numește desfundat) (iei cazmaua -lopata aia mai dreaptă- o înfigi în pământ și scoți brazda precum plugul, numai că de data asta tu ești plugul putere). Unii mai folosesc calul și un plug mai mic pentru a face asta în grădină, dar pentru că în grădinile mai înghesuite, cu pomi fructiferi, căpițe de fân și mai știu eu ce alte obstacole din grădină, e cam greu să folosești plugul chiar fiind și de mici dimensiuni, așa că te pui singur pe treabă, dând cu țuică sau cu vin fiert ca să treacă frigul din oase, în caz că ritmul muncii nu te ajută să rămâi suficient de cald. Și am pornit de la rahat și am ajuns la băutură din greșeală. Deci maldărul ăla de rahat amestecat, de cal și vacă, nu mirosea -nici măcar vara în soarele arzător- atât de urât precum ăsta de la ferma cu pricina. Și nu vă gândiți acum că sunt un pervers din ăla care se ascunde în WC și face inhalații cu metanul eliminat de rahat, precum cu fumul/aburul eliminat de o narghilea. Nu, nu am fantezii din astea și nu consum așa ceva. Totuși la țară am mai mirosit și eu rahați de diferite specii de păsări de animale, ba pe rând, ba la grămadă, dar nu în mod intenționat ci ca parte din viață ca să zic așa. Adică nu mergeam să iau găinațul de găină în mână și să-l adulmec, sau căcărezele de oaie/capră și să le tratez ca pe M&M’s sau mai știu eu ce alte bomboane glazurate seamănă cu ele. Dar iată că deja din vorbă în vorbă m-am afundat printre termeni din ăștia scatologici din zona countryside: balegă, găinaț, căcăreze, etc. Iar m-am abătut de la idee și de la ideea ideii. Deci grămada aia imensă care se aduna de-a lungul anului în spatele casei unde era grajdul, nu mirosea ca ceea ce am simțit la ferma asta (altminteri ai mei și-ar fi mutat ori casa, ori destinația grămezii de rahat), deși aici nu văzusem nici „picior” de căcat ci doar niște saci imenși cu îngrășământ. Dar erau sigilați și tot miroseau destul de intens și deranjant.

Știu că am abuzat de paranteze și explicații, dar am și eu vreo doi trei cititori fideli, dintre care unul știu sigur că are nevoie de toate explicațiile astea cu punct și virgulă și paranteze, așa că o să-i fac pe plac, ca drept mulțumire că încă îmi citește blogul acesta după doi ani de existență.

 

capsunarii

Revenind la ferma și trecând cum-necum peste îngrășământul natural și mirosul lui înțepător de deranjant, am intrat cumva în spiritul de fermier culegător de data asta. Oamenii chiar plătesc în Anglia pentru a-și culege singuri produsele. Asta nu le face în mod deosebit mai gustoase, sau mai bio. Dar e sentimentul ăla că ai ales cu mâna ta și că de pe tarla vine direct la tine marfa, fără a mai trece prin zeci de mâini și depozite.

Așa se face că ne-am luat coșulețul și am plecat la cules căpșune. Zeci de rânduri de căpșuni așteptau să fie culese. Căpșunele erau în mare parte precum cele pe care le vezi desenate în cărțile pentru copii. Acel roșu intens cu semințe galbene de un contrast desăvârșit. Mirosul și aroma, pur și simplu îmbietoare. Deja uitasem de tot de ce era la doar două sute de metri distanță de locul ăsta. Am fost primii culegători pe tarla. Au mai venit mai apoi și alții. Un grup măricel de asiatici, cel mai probabil chinezi, cu aparate de fotografiat la gât, selfie-stick-uri (l-am avut și eu pe al meu în dotare). Am văzut și câteva mămici cu copilașii lor la cules și desigur reacțiile alea de milioane ale copiilor atunci când sunt fericiți în lumea lor perfectă și lipsită de griji. Să-i fi văzut ce fericiți se zbenguiau printre rânduri, după ce găseau o căpșună mai dolofană sau eu mai știu cum… (deci reacțiile astea inocente și naturale sunt de milioane indiferent că îmi plac mie copiii sau nu).

Eu nu am avut reacții din astea. M-am concentrat pe cules și pozat. Ca poze nu știu dacă e neapărat fantastic sau inedit ceea ce am surprins. Dar ca experiență a fost deosebit. Am fost prima dată într-o plantație de căpșuni organizată ca la carte. Nu în fiecare zi ai ocazia să faci asta, iar unii nu fac asta toată viața. Drept urmare mie mi-au trebuit 28 de ani ca să ajung într-un astfel de loc, deși mai culesesem căpșune cu mâna mea, direct de la sursă, dar nu în locuri atât de bine puse la punct.

capsunar in anglia

Cam asta despre experiența mea de căpșunar pentru o zi. S-a strâns în cele din urmă un coșuleț de 2,6 kg pentru care s-a plătit 9 lire și un pic. Ferma cu pricina mai are pe lângă asta și parcele cu coacăze, fasole, mazăre, mure, rubarbă, zmeură și altele.. Și am văzut că în magazin mai vând multe alte produse provenite din ferma lor (dar pe care le culeg ei) sau din alte ferme, probabil în parteneriat. Cam o oră și jumătate am petrecut acolo, timp în care parcarea aproape se umpluse de mașini iar locul se bucura de oameni peste măsură. A fost cea mai călduroasă zi din an în Anglia, cel puțin până pe data de 19 iulie 2016. Bucuros de cele 29 de grade din termometrele englezești, vă doresc și vouă o vară caldă cum vă place vouă. Eu abia aștept să merg azi la plajă cu prietenul John care știe el un loc fain (ca de obicei) și probabil la prima mea cursă de cai (ca spectator) vinerea care vine.

Îmi priește Anglia din ce în ce mai mult, chiar dacă unii încă mai cred că mă chinui departe de casă. Sunt bine și chiar din ce în ce mai bine vă pot spune, până la proba contrarie!

Vezi aici mai multe imagini de la Pickwell Farm Shop.

Avem centrale electrice mai prietenoase în Ploiești

Astăzi vreau să îi mulțumesc unui om care a crescut frumos în ultimii ani!

Era pe la începutul anului 2011 când l-am cunoscut prima dată la o întâlnire a blogărilor prahoveni. Era însoțit de un alt prieten al lui pe care de asemenea îl admir acum pentru ce a făcut în cariera lui. A vorbit despre un proiect al său și despre altele în care voia să se implice. Mai târziu ne-am văzut și cu alte ocazii și deja împărțeam rolul de membru al unei comunități , iar șansele unei colaborări între noi erau iminente. Chiar s-au concretizat câteva colaborări între noi, iar eu am fost de fiecare dată mulțumit de cum au decurs acestea.

Cu un pozitivism desăvârșit și cu o mare ambiție, a reușit să atragă de mai multe ori atenția opiniei publice asupra problemelor urbei. A scris cu mândrie pe blogul imierusine.ro și sunt convins că o va mai face, deși între timp are mult mai multe pe cap decât avea acum câțiva ani.centrala electrica ploiesti inainte de reabilitare

În prezent se ocupă de viitorul unor copii (multor copii) și sper eu că proiectele sale trecute, prezente și viitoare vor lăsa urme adânci în dezvoltarea pe latură sportivă a acestui oraș. Îi place baschetul și respiră din aerul acestui sport zi de zi. Dar când se uită în jur și vede niște centrale electrice murdare și inestetice, ia atitudine. Probabil că numai el știe cât s-a zbătut pentru a schimba imaginea centralelor electrice din fiecare cartier, centrale pline de mâzgălituri, mesaje rasiale, injurioase, comuniste, politice sau chiar desene obscene care nu aduc niciun plus de estetică sau de altă natură oamenilor care le văd.

centrala electrica ploiesti, reabilitata

Dar acum proiectul său a prins contur și sunt mândru să spun că îl cunosc e omul care este principalul pion din spatele acestei schimbări! Este vorba despre Ionuț Urzeală, omul care s-a zbătut să schimbe imaginea dezolantă a centralelor electrice din majoritatea cartierelor din Ploiești, omul iubitor de sport și omul iubitor de copii. Probabil că acest articol nu este de ajuns pentru a-i mulțumi în numele meu și al locuitorilor care vor aprecia munca sa și a oamenilor care s-au alăturat ideii lui, dar vreau să știe că sunt oameni care îi apreciază cu adevărat munca, eforturile și dăruirea de care dă dovadă.

Le mulțumesc tuturor oamenilor care încearcă să schimbe imaginea Ploieștiului în bine și ajută comunitatea mai mult decât însuși conducătorii și instituțiile acestui oraș o fac uneori! Imaginile sunt luate de pe profilul de facebook al lui Ionuț Urzeală și sunt convins că vor apărea și pe blogul imierusine.ro pe măsură ce proiectul va avansa.

Ce se ascunde în spatele unei afaceri proaste?

Sunt de-a dreptul uimit să mă întorc în România și să constat că tipul care vinde telecomenzi în Kaufland Ploiești Vest este încă acolo la datorie. Adică pe bune, omul vinde telecomenzi și nimic altceva. Stă cât e ziua de lungă în picioare, sperând să vândă o telecomandă sau două de pe urma cărora va încasa un profit uriaș. Are sens pentru voi? Ei bine, pentru mine nu are. Și deja mă gândesc ce ascunde, sau ce se ascunde în spatele acestei afaceri.

Mă gandesc că locul ocupat în Kaufland pentru expunerea acestor produse mult râvnite și căutate, își are chiria lui, chiar dacă este un singur metru pătrat.

Și acum vine întrebarea ușor retorică: – Câţi dintre voi aţi schimbat telecomanda în ultimul an?

telecomanda-televizor

Sursa foto: Google images

M-am limitat la numai un an, ca să încerc să îi dau valoare afacerii omului. Că de altfel la mine acasă din trei televizoare, niciunul nu a avut nevoie de telecomandă nouă de la achiziționare și până acum. Să tot fie 9, 6, respectiv 5 ani de când au fost cumpărate. Deci în cazul meu mă gândesc că sunt mii de ploieșteni care nu și-au schimbat telecomanda în viaţa lor, ci mai degrabă televizorul cu totul. Apoi să îmi fie cu iertare dacă îi tai aripile de afacerist dar trebuie să amintesc și de alte dezavantaje ale afacerii lui, așa cum le văd eu:

  • Sunt circa 250 000 de locuitori în Ploiești, dar nu toţi au călcat vreodată prin Kaufland Vest.
  • Dintre cei 250 000 de locuitori probabil 50 000 nu au televizor. Poate numărul o fi mai mare, dar să zicem… Mă refer la copii, la familiile care au un singur televizor în casă, sau la cei ce nu au deloc din varii motive.
  • Dintre cei care au călcat în Kaufland Vest, probabil mai puțin de 10% au văzut mini-standul cu telecomenzi, 5% au avut nevoie de o telecomandă și probabil mai puțin de 3% au cumpărat de la el.
  • Ghinion sau nu Kaufland vinde la rândul lui telecomenzi universale, numai așa ca să îi dea peste mână omului care avea impresia că deţine monopolul.
  • Un ghinion și mai mare e că în Vest mai știu cel puțin cinci locuri unde se comercializează telecomenzi, printre altele…
  • Nu știu dacă mai e cazul, dar trebuie să spun că în Ploiești mai sunt cel puțin 100 de locuri în care putem găsi telecomanda mult visată.
  • Am precizat că și pe internet găsim telecomenzi cam pentru orice televizor vrem, universale sau specifice?
  • Oare câte telecomenzi se cumpără într-un an la nivelul orașului Ploiești? Câte se cumpără din Vest și mai ales, câte se cumpără de la punctul de vânzare amintit?

Iar acum o concluzie rapidă și probabil total greșită: am mai văzut afaceri care par paguboase cel puțin la prima vedere. Unele chiar au pus lacătul pe ușă mai devreme sau mai târziu. Altele supraviețuiesc în mod inexplicabil. Dar afacerea cu telecomenzi are trei posibile explicaţii, din punctul meu de vedere:

  • Are un scop ascuns, iar telecomenzile sunt doar de faţadă. 90%
  • Este o afacere bună. 1%
  • Reprezintă un studiu de piaţă. 1%
  • Este o afacere proastă. 5% (impropriu spus afacere. Și oricum cam coincide cu punctul unu)
  • Alte motive 3%

Sau ar mai fi o explicaţie, inclusă tot în cele trei procente de la alte motive. Eu sunt într-o mare eroare și afacerea asta merge ca pe roate, omul s-a îmbogățit, trăiește decent, sau cel puțin are profit de pe urma afacerii, caz în care eu sunt și cel mai prost posibil om de afaceri, și cel mai pesimist, dar și un copil nesuferit care deconspiră posibile afaceri dubioase despre care nimeni altcineva nu punea întrebări.

 

Referendum UK pentru pariori

Referendumul ăsta al britanicilor, care ridică problema ieșirii din Uniunea Europeană sau nu, s-a propagat în toată lumea. Astăzi suntem cu ochii pe ce votează englezii, de fapt britanicii în general. Dacă acum câteva săptămâni sondajele arătau o ușoară tendință de votare pentru ieșirea din UE, astăzi când s-a intrat în linie dreaptă, cam toată lumea pare să fie împotriva părăsirii UE.

Astfel casele de pariuri au întors cotele în favoarea opțiunii Remain din cadrul Brexit-ului. Totuși situația pare a fi incertă atunci când pariorii au de ales procentajul care va vota Leave sau Remain.

brexit odds1

Am făcut câteva print screen-uri cu câteva dintre cotele pe care unul dintre bookmakerii britanici le oferă pentru acest referendum. Este vorba de Ladbrokes, casă de pariuri cu tradiție în Anglia (care a fuzionat de curând cu Coral, un alt colos în materie de pariuri în UK)

brexit odds2 brexit odds3 brexit odds4

Ar mai fi de știut că în ajunul referendumului cota pentru a rămâne în UE era de 1,5. Pentru cei nefamiliarizați cu pariurile și regula de pariere, am să dau un exemplu general. Dacă un eveniment sportiv/politic/sau de altă natură are cota mai mică de valoarea 2.0 (de obicei) se numește că este favorit. În cazul de mai sus opțiunea de pariere pe rămânerea UK în spațiul UE are cota de 1,5 în timp ce pentru ieșirea din spațiul UE cota este de 2,2. Așa erau pe data de 22 iunie, cu o zi înainte de referendum. Asta înseamnă că cine paria 100 de lei pe rămânerea în UE, (cota 1,5) putea câștiga 50 de lei profit. Se înmulțește suma pariată cu cota evenimentului și rezultă suma primită inapoi. 100lei x 1,5 = 150 lei. (proit 50 de lei peste suma pariată)

Deci în dimineața zilei referendumului cota pentru rămânerea în UE a scăzut la 1,25, ceea ce înseamnă că favorita pentru rezultatul referendumului este opțiunea Remain.

 

Pe airpi de vânt

Nu știam cât de frumos se vede pământul din aer și nici de senzațiile minunate pe care le poți trăi printre nori. Deși am numai câteva zboruri la activ, încep să mă obișnuiesc și cu senzația și cu agitația aeroportului și cu populația tot mai diferită de cea pe care o cunoșteam eu în orășelul meu. Sunt cu adevărat niște clipe deosebite acelea când călătorești și cred că ajută destul de mult să te gândești la lucruri frumoase atunci când ești în aeroport și nu la atentate sau accidente aviatice atunci când ești în zona asta.

Dacă la primul zbor nu aveam habar de nimic, acum chiar știu destul de bine să-mi aleg inclusiv biletul de avion în așa fel încât să fie cât mai ieftin și cu diferența de bani să îmi permit alte cumpărături. Ultimul bilet pe care l-am achiziționat a făcut mai puțin de 100 de euro. Cam 89 de euro dus întors. Ceea ce nu este rău de tot ținând cont de faptul că este totuși un drum lung cu avionul și de faptul că uneori traficul intern pe câteva sute de km este chiar mai scump decât acesta pe distanță lungă, între diferite țări sau chiar continente.

La rezervarea biletelor am apelat la agenția de turism vola.ro care are uneori prețuri mai bune la biletele de avion decât însuși compania aeriană care le emite. Știu că e ușor ilogic, dar, în ciuda zecilor de oameni retarzi cărora le-am adus la cunoștință de agenția cu pricina și de posibilitatea achiziționării unor bilete mai ieftine pentru anumite zboruri și care m-au înjurat fără să verifice măcar, pe vola.ro se găsesc uneori bilete mai ieftine. La fix aceleași zboruri pe care le găsești și pe Wizzair de exemplu. O dovadă o reprezintă comparația din imaginea de mai jos. Detaliile zborului sunt fix aceleași pentru o cursă efectuată de Wizzair pe ruta Londra-București și retur. Și da, simularea a fost făcută la aceeași oră, la diferență de două minute una de cealaltă. Sunt șase euro diferență, 6 euro pe care îi poți redirecționa către alte cumpărături dacă înseamnă ceva pentru tine. Și la foamea pe care o știu eu în România, 6 euro reprezintă aproape jumătate din salariul încasat pe o zi de muncă de un om care este plătit undeva la salariul minimum pe economie.

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Cunosc faptul că vola.ro este o agenție și că trăiește din comisioane, dar uneori chiar poți găsi bilete mai ieftine pe vola.ro decât pe Wizzair, la fix același zbor și la fix aceeași oră rezervate. Eu am găsit de trei ori din cele 5 zboruri avute până acum, deci se poate.

Revenind pe aripi de vânt, intenționez să-mi fac anunțată prezența în țară între data de 30 iunie și 14 iulie. Știu că spusesem că vin în vacanță în august, dar uite că m-am răzgândit. Rezervarea de bilet a fost făcută, zborul dus a fost rezervat prin Vola.ro, în timp ce la retur am rezervat direct pe site-ul Ryanair. După cum v-am spus am ales cele mai ieftine soluții pentru datele disponibile de concediu pe care le-am avut.  În speranța că cel puțin zborul dus nu va fi deturnat sau prăbușit și că ne vom vedea când am stabilit, vă doresc o vară plăcută în continuare.

Pe repede înainte

Am început de o vreme să citesc cărți în limba engleză. V-am mai povestit despre asta acum ceva vreme. Dar nu mă așteptam să fie altceva decât un foc de paie. Totuși focul ăla de paie s-a transformat într-unul de durată. Iată că am citit în ultima lună mai mult decât am citit în ultimii cinci ani probabil, deși raportul cred că este unul și mai mare. Sigur că nu vorbim de vreun record sau de vreo mare performanță realizată de mine, decât dacă gândim prin comparație cu volumul citit în ultimii ani și numai dacă ne limităm la persoana mea.

middl school

Partea interesantă este că îmi și place. Și îmi place atât de mult pentru că am ales cărți care să mă prindă cu povestea lor. Este una dintre cheile acestui sport. Să alegi cărțile potrivite, pe care nu ți le impune nimeni, pe care nu ți le recomandă nimeni.Poate că sunt informații mai prețioase în cărțile scrise de scriitori clasici, dar ce folos dacă nu reușesc să le duc până la capăt? Am impresia că am pierdut timpul degeaba atunci când nu am terminat o carte începută, chiar dacă am ajuns aproape de final sau nu, chiar dacă am primit informații prețioase sau nu. E cam ca atunci când nu prinzi finalul unui film și deznodământul era tratat fix în ultimele două minute.

M-am abonat la două biblioteci publice de aici din Anglia și am aplicat și pentru postul de voluntar la una dintre ele. Și jur că nu țin minte să mă fi lovit la cap de mi-am schimbat comportamentul în acest domeniu, dar chiar găsesc lectura în engleză, o cale foarte ușoară în aprofundarea acestei limbi. Și ca să fie totul frumos și bine, am încă vreo 4-5 cărți comandate la bibliotecă. Le vor aduce special pentru mine de la alte biblioteci, pentru că nu au fost de găsit în bibliotecile în care sunt eu abonat. Așadar aștept titlurile necitite din seria Middle school, curios fiind ce a mai făcut personajul Rafe în cărțile în care-și laudă năzbâtiile din școala gimnazială. Sunt cel puțin patru necitite, deși cred că în realitate seria conține opt titluri ci nu șapte cum am constatat în primă fază. Deci am citit trei, am comandat alte patru și probabil îl voi comanda și pe al oputulea dacă voi constata că e ceva diferit. Apoi mai este cartea scrisă de Jules Verne, Insula misterioasă, pe care am citit-o de vreo trei ori  și care mi-a rămas în suflet cu personajele ei și cu misterul ei cu tot. Acum o să o citesc și în engleză, chiar dacă îmi va lua vreo lună să o termin, fiind o carte destul de stufoasă și cu multe cuvinte grele din fizică, chimie și navigație, plus biologie, zoologie și ce alte științe mai pune Jules Verne în cărțile lui. Deci va fi o provocare mare și probabil cam plictisitoare. Dar o să-mi dau cu părerea despre experiența asta după ce va avea loc.

PS: ultima carte citită se numește The kitten hunt.

Încă un record personal

De data asta e ceva mai important și ceva mai nebunesc decât o carte de aproape 300 de pagini în engleză, citită în patru zile. De data asta e mai serioasă treaba. E vorba despre multă muncă. Cam cât muncesc unii în două luni de zile. Sigur că mă refer la orele lucrate într-o lună calendaristică, nu la munca efectivă, că acolo nu se prea poate compara, fiecare domeniu având tipul lui de muncă și gradul de dificultate.

Recordul pe care nu l-am atins nici măcar în primul an în câmpul muncii (când băgam ore suplimentare în disperare la Yazaki, doar-doar voi atinge salariul de 1000 de lei net (ceea ce nu s-a întâmplat vreodată)) constă în 324 de ore de muncă. Orele astea sunt de noapte de weekend, de sărbătoare legală și de orice natură au mai fost ele. Cel puțin două lucruri au în comun. Sunt ore de noapte și sunt ore plătite la fel. Că așa au englezii sistemul ăsta de plată. FLAT. Așa le-a dat voie statul angajatorilor să exploateze angajatul, recompensându-l cu același preț pe ora lucrată, indiferent dacă e de weekend, de noapte, de zi, de sărbătoare legală, pe Pământ sau pe Lună, în Iad sau în Rai. Acum mi-a veit în minte cântecul ăla românesc care se potrivește de minune și în cazul englezilor. Titlul cântecului se numește Iobag la patron, Iobag la stat. Și faptul că am scăpat niște litere (ne)bolduite, nu e deloc întâmplător, sincer să fiu.

Dar asta e deja mai puțin important.

Cât despre recordul meu, pot vorbi la superlativ având în vedere că sunt pe cale să-l stabilesc. Zic sunt pe cale pentru că încă mai am 48  de ore de lucrat la el. Dar el oricum e record și la cifra de acum. Numai că mai am programate încă patru zile.

Zilele consecutive continuă în următoarea lună de plată.

Zilele consecutive continuă în următoarea lună de plată.

Motivele pentru care am ajuns să lucrez acum sunt mai multe, dar principalul ar fi lipsa banilor. Veșnicul motiv de altfel, în cazul meu. I wanna run away out of my body, atunci când vine vorba despre administrarea finanțelor. Și nu am dat-o pe engleză decât din motivul că la radio  tocmai se aude melodia al cărei refren zice I wanna run away. Continuarea e pură improvizație. Dar tot cântecul mai zice I can see bilions dolars in your eyes. Deci se potrivește de minune cu ceea ce vă povestesc eu aici. Am ales să lucrez 28 de zile la rând. Și coincidența face ca a 28-a zi lucrătoare la rând să fie în ziua în care împlinesc 28 de ani. Și legat de numărul ăsta 28, sunt născut pe data de 28 și mai mult de atât, stau în apartamentul cu numărul 28 în România și la casa cu numărul 28 în Anglia. Cel puțin pentru moment.

Oare ce să mai semnifice numărul ăsta pentru mine în anul ăsta sau în  luna asta? Nici nu vreau să mă gândesc. Deși mi-aș fi dorit ca și salariul pe care îl v0i încasa după cele 28 de zile consecutive să fie de 28 de sute, măcar în stare brută. Dar cum din socoteli brutul va fi de aproape 2500 de lire, nu-mi rămâne decât să mă gândesc cum voi cheltui restul banilor, aproape 1800 de lire net. Ideea e că am pe ce că mi-a trebuit iPhone nou pe care am de plătit cel puțin 400 de lire. Și mai e chiria încă pe atât și depozitul la noua chirie unde mă voi muta și chiria la noua cameră în care mă voi muta, și plinul la mașină și eu știu ce alte chestii de mâncare și eu știu ce alte cheltuieli mai apar. Dar de luna viitoare ar trebui  să fiu suficient de lejer cu datoriile și să mă redresez.

Și pentru că vreau să duc cât mai repede balanța negativă la valoare pozitivă, am tot depus CV-uri pentru un job part time. Managerul unei cafenele mi-a zis că nu a mai văzut CV atât de bine făcut precum al meu. Dar oricum toate locurile în cafeneaua lui sunt ocupate și deocamdată poate doar să înrămeze CV-ul meu că nu ne ajută pe niciunul din noi situația asta. Apoi mai am un interviu de dat mâine la ora 10:30. Îmi cere să am mașină și permis de conducere. Pe astea le am, apoi rămâne de văzut ce altceva nu am sau ce noroc am de a prinde un job part time.

După tot ce v-am povestit aici am tras niște concluzii importante. Am nevoie neapărat de educație financiară. E foarte adevărat că în teorie știu ce am de făcut, dar că practica mă omoară. La fel de adevărat ca și versurile pe care le aud iar din radio: My best is yet to come. So let it go…

Deci mai mult decât educația financiară am nevoie de o hipnoză prin care să mi se însămânțeze direct unde trebuie educația financiară pe care o știu în teorie dar pe care nu sunt în stare să o pun în practică.

Pentru că am făcut un articol prea lung, dar și pentru că se apropie ora de plecare către muncă, o să las celelalte idei să curgă probabil într-un alt articol. Până atunci lucrez la un nou record într-ale cititului. Am dat gata 170 de pagini din aproape 400 cât are noua carte pe care o citesc în limba engleză și care face parte tot din seria Middle school despre care v-am povestit în articolul precedent. La ce chef de lectură am și la cât timp am acordat celor 170 de pagini, mâine am șanse să dau gata și cartea asta, ceea ce ar însemna chiar mai puțin de 30 de ore. Am stabilit deja că scrisul e măricel, dar și că lenea mea e mare de obicei.

Toate cele bune!

Un mic record personal de care sunt și mândru pe deasupra

Hai că încep direct prin a spune că nu e ceva fantastic. Nu săriți cu aplauze că nu le merit din plin. Cât a fost nevoie m-am aplaudat eu singur. Hai că nu e chiar atât de rău să te aplauzi singur și să te lauzi atunci când îți iese ceva mai bine decât ți-ai propus. Măcar cu mine însumi să nu fiu modest atunci când e cazul să nu fiu. Nu vă mai fierb, nu vă mai țin în suspans. Vă spun numai că (sunet de tobe vă rog!) am terminat de citit (nu aud tobele și sunetul de suspans, dar am să continui ideea) prima carte în limba engleză care mi-a și plăcut pe deasupra. (aici trompeta trebuia să facă ta-daaaam, dar am stabilit deja că nu avem orchestră prin preajmă) (apropo de instrumente muzicale, mi-am vândut chitara pe dublul sumei de achiziție)( și apropo încă o dată: de asta nu sunt mândru. nu de afacere în sine, ci de faptul că am fost nevoit să o vând)

middl school

Și acum să vă descriu recordul personal. Cartea pe care am gătat-o în 4 zile a numărat cam 282 de pagini cu scris lejer ce-i drept și cu poze, așa ca pentru ăi mai săraci la minte. Sigur, nu e cazul la mine, dar asta ar fi reacția unui cititor cu ștate vechi. Carte cu poze? Poate enciclopedie, dar nu beletristică… Ok! Spre rușinea mea e o carte cam pentru adolescenți, sau pentru cei ce se pregătesc să înceapă școala gimnazială. Sau dacă nu e în limba nativă a cititorului, e o carte destul de bună pentru a dezvolta vocabularul și pentru a întreține în același timp cheful cititorului pentru lectură.  Dacă mă întrebați pe mine cartea e genială, deși are un nume care nu te duce deloc cu gândul la astfel de adjectiv pe care să i-l atribui.

Cineva dintre cei doi cititori fideli de-ai mei e curios despre ce carte vorbesc? Hey, nu știu dacă este cineva curios sau nu, sau dacă mai am acei doi cititori sau nu, dar oricum știu că ăsta e un blog (pe care nu am mai scris de aproape o lună, spre rușinea mea) pe care eu decid ce scriu și ce nu, iar voi decideți ce citiți și ce nu. Nu de alta, dar blogul e public și accesibil tuturor, chiar și hater-ilor. Așadar și prin urmare titlul cărții este: (Trebuie să împrumut neapărat tobele alea de la muncă, așa pentru sunetul de suspans)

MIDDLE SCHOOL THE WORST YEARS OF MY LIFE 

Și este scrisă de James Patterson în colaborare sau featuring sau cum vreți să-i spuneți, cu Chris Tebbetts.middl schooll

În fine, cartea nu pare a fi ficțiune, dar cel puțin peronajul din carte care vorbește la persoana I singular și își descrie primul an din școala gimnazială din America, nu are același nume cu nici unul dintre autori. Așa că nu am reușit să pricep dacă e inspirată din realitate, e realitate pură transpusă pe hârtie, sau o ficțiune scrisă fain de tot.

Dar cum articolul nu e despre carte ci despre micul meu record personal, am să mă focusez pe asta. Deci am reușit să dau gata cartea în 4 zile. Nu e ca și cum am citit benzi desenate, deși am văzut o mulțime de poze în cele 282 de pagini, dar nu e nici ca și cum aș fi avut de lecturat prea mult și am făcut asta în timp record. Pot spune doar că mi-a făcut plăcere să o citesc și mi-a adus multe zâmbete pe buze, cu excepția finalului care a fost ceva mai trist și presărat cu lacrimi.

O parte și mai bună în toată chestia asta este că am citit. Nu mai am citatul exact al lui Tudor Chirilă  într-una dintre cărțile sale, dar ideea era asta: CITIȚI ORICE  DAR CITIȚI!

Am citit în engleză, mi-a făcut plăcere să lecturez și bonusul abia acum urmează: (offf, tobele alea lipsesc cu desăvârșire din combinația asta) Tipul ăsta James Patterson a scris mai multe cărți din seria Middle School și biblioteca de unde am împrumutat această carte mai are câteva volume pe care le pot împrumuta. Și asta am să fac chiar luni la prima oră, că tare sunt curios ce trăznăi mai face personajul ăsta sau dacă și-a învățat cumva lecția. Hai că vă dau totuși un indiciu! În această primă carte adolescentul Rafe, un copil cumințel de fel, se hotărăște la sugestia prietenului imaginar Leo să încalce toate regulile școlii în care învață. Și are un sistem de notare  bine pus la punct prin care primește puncte pentru orice regulă incălcată, în funcție de gravitate și de hohotele de râs sau reacțiile colegilor. Off, atât de captivantă și de ușor de citit e cartea, încât aș fi putu să o citesc într-o singură zi dacă aș fi stat închis în casă.

PS: dacă sunt profesori care îmi citesc blogul, sau măcar postarea aceasta, îi sfătuiesc să nu-și îndemne elevii să citească această carte. Nici măcar să nu aducă vorba de ea.

%d bloggers like this: