Referendum UK pentru pariori

Referendumul ăsta al britanicilor, care ridică problema ieșirii din Uniunea Europeană sau nu, s-a propagat în toată lumea. Astăzi suntem cu ochii pe ce votează englezii, de fapt britanicii în general. Dacă acum câteva săptămâni sondajele arătau o ușoară tendință de votare pentru ieșirea din UE, astăzi când s-a intrat în linie dreaptă, cam toată lumea pare să fie împotriva părăsirii UE.

Astfel casele de pariuri au întors cotele în favoarea opțiunii Remain din cadrul Brexit-ului. Totuși situația pare a fi incertă atunci când pariorii au de ales procentajul care va vota Leave sau Remain.

brexit odds1

Am făcut câteva print screen-uri cu câteva dintre cotele pe care unul dintre bookmakerii britanici le oferă pentru acest referendum. Este vorba de Ladbrokes, casă de pariuri cu tradiție în Anglia (care a fuzionat de curând cu Coral, un alt colos în materie de pariuri în UK)

brexit odds2 brexit odds3 brexit odds4

Ar mai fi de știut că în ajunul referendumului cota pentru a rămâne în UE era de 1,5. Pentru cei nefamiliarizați cu pariurile și regula de pariere, am să dau un exemplu general. Dacă un eveniment sportiv/politic/sau de altă natură are cota mai mică de valoarea 2.0 (de obicei) se numește că este favorit. În cazul de mai sus opțiunea de pariere pe rămânerea UK în spațiul UE are cota de 1,5 în timp ce pentru ieșirea din spațiul UE cota este de 2,2. Așa erau pe data de 22 iunie, cu o zi înainte de referendum. Asta înseamnă că cine paria 100 de lei pe rămânerea în UE, (cota 1,5) putea câștiga 50 de lei profit. Se înmulțește suma pariată cu cota evenimentului și rezultă suma primită inapoi. 100lei x 1,5 = 150 lei. (proit 50 de lei peste suma pariată)

Deci în dimineața zilei referendumului cota pentru rămânerea în UE a scăzut la 1,25, ceea ce înseamnă că favorita pentru rezultatul referendumului este opțiunea Remain.

 

Pe airpi de vânt

Nu știam cât de frumos se vede pământul din aer și nici de senzațiile minunate pe care le poți trăi printre nori. Deși am numai câteva zboruri la activ, încep să mă obișnuiesc și cu senzația și cu agitația aeroportului și cu populația tot mai diferită de cea pe care o cunoșteam eu în orășelul meu. Sunt cu adevărat niște clipe deosebite acelea când călătorești și cred că ajută destul de mult să te gândești la lucruri frumoase atunci când ești în aeroport și nu la atentate sau accidente aviatice atunci când ești în zona asta.

Dacă la primul zbor nu aveam habar de nimic, acum chiar știu destul de bine să-mi aleg inclusiv biletul de avion în așa fel încât să fie cât mai ieftin și cu diferența de bani să îmi permit alte cumpărături. Ultimul bilet pe care l-am achiziționat a făcut mai puțin de 100 de euro. Cam 89 de euro dus întors. Ceea ce nu este rău de tot ținând cont de faptul că este totuși un drum lung cu avionul și de faptul că uneori traficul intern pe câteva sute de km este chiar mai scump decât acesta pe distanță lungă, între diferite țări sau chiar continente.

La rezervarea biletelor am apelat la agenția de turism vola.ro care are uneori prețuri mai bune la biletele de avion decât însuși compania aeriană care le emite. Știu că e ușor ilogic, dar, în ciuda zecilor de oameni retarzi cărora le-am adus la cunoștință de agenția cu pricina și de posibilitatea achiziționării unor bilete mai ieftine pentru anumite zboruri și care m-au înjurat fără să verifice măcar, pe vola.ro se găsesc uneori bilete mai ieftine. La fix aceleași zboruri pe care le găsești și pe Wizzair de exemplu. O dovadă o reprezintă comparația din imaginea de mai jos. Detaliile zborului sunt fix aceleași pentru o cursă efectuată de Wizzair pe ruta Londra-București și retur. Și da, simularea a fost făcută la aceeași oră, la diferență de două minute una de cealaltă. Sunt șase euro diferență, 6 euro pe care îi poți redirecționa către alte cumpărături dacă înseamnă ceva pentru tine. Și la foamea pe care o știu eu în România, 6 euro reprezintă aproape jumătate din salariul încasat pe o zi de muncă de un om care este plătit undeva la salariul minimum pe economie.

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Cunosc faptul că vola.ro este o agenție și că trăiește din comisioane, dar uneori chiar poți găsi bilete mai ieftine pe vola.ro decât pe Wizzair, la fix același zbor și la fix aceeași oră rezervate. Eu am găsit de trei ori din cele 5 zboruri avute până acum, deci se poate.

Revenind pe aripi de vânt, intenționez să-mi fac anunțată prezența în țară între data de 30 iunie și 14 iulie. Știu că spusesem că vin în vacanță în august, dar uite că m-am răzgândit. Rezervarea de bilet a fost făcută, zborul dus a fost rezervat prin Vola.ro, în timp ce la retur am rezervat direct pe site-ul Ryanair. După cum v-am spus am ales cele mai ieftine soluții pentru datele disponibile de concediu pe care le-am avut.  În speranța că cel puțin zborul dus nu va fi deturnat sau prăbușit și că ne vom vedea când am stabilit, vă doresc o vară plăcută în continuare.

Pe repede înainte

Am început de o vreme să citesc cărți în limba engleză. V-am mai povestit despre asta acum ceva vreme. Dar nu mă așteptam să fie altceva decât un foc de paie. Totuși focul ăla de paie s-a transformat într-unul de durată. Iată că am citit în ultima lună mai mult decât am citit în ultimii cinci ani probabil, deși raportul cred că este unul și mai mare. Sigur că nu vorbim de vreun record sau de vreo mare performanță realizată de mine, decât dacă gândim prin comparație cu volumul citit în ultimii ani și numai dacă ne limităm la persoana mea.

middl school

Partea interesantă este că îmi și place. Și îmi place atât de mult pentru că am ales cărți care să mă prindă cu povestea lor. Este una dintre cheile acestui sport. Să alegi cărțile potrivite, pe care nu ți le impune nimeni, pe care nu ți le recomandă nimeni.Poate că sunt informații mai prețioase în cărțile scrise de scriitori clasici, dar ce folos dacă nu reușesc să le duc până la capăt? Am impresia că am pierdut timpul degeaba atunci când nu am terminat o carte începută, chiar dacă am ajuns aproape de final sau nu, chiar dacă am primit informații prețioase sau nu. E cam ca atunci când nu prinzi finalul unui film și deznodământul era tratat fix în ultimele două minute.

M-am abonat la două biblioteci publice de aici din Anglia și am aplicat și pentru postul de voluntar la una dintre ele. Și jur că nu țin minte să mă fi lovit la cap de mi-am schimbat comportamentul în acest domeniu, dar chiar găsesc lectura în engleză, o cale foarte ușoară în aprofundarea acestei limbi. Și ca să fie totul frumos și bine, am încă vreo 4-5 cărți comandate la bibliotecă. Le vor aduce special pentru mine de la alte biblioteci, pentru că nu au fost de găsit în bibliotecile în care sunt eu abonat. Așadar aștept titlurile necitite din seria Middle school, curios fiind ce a mai făcut personajul Rafe în cărțile în care-și laudă năzbâtiile din școala gimnazială. Sunt cel puțin patru necitite, deși cred că în realitate seria conține opt titluri ci nu șapte cum am constatat în primă fază. Deci am citit trei, am comandat alte patru și probabil îl voi comanda și pe al oputulea dacă voi constata că e ceva diferit. Apoi mai este cartea scrisă de Jules Verne, Insula misterioasă, pe care am citit-o de vreo trei ori  și care mi-a rămas în suflet cu personajele ei și cu misterul ei cu tot. Acum o să o citesc și în engleză, chiar dacă îmi va lua vreo lună să o termin, fiind o carte destul de stufoasă și cu multe cuvinte grele din fizică, chimie și navigație, plus biologie, zoologie și ce alte științe mai pune Jules Verne în cărțile lui. Deci va fi o provocare mare și probabil cam plictisitoare. Dar o să-mi dau cu părerea despre experiența asta după ce va avea loc.

PS: ultima carte citită se numește The kitten hunt.

Încă un record personal

De data asta e ceva mai important și ceva mai nebunesc decât o carte de aproape 300 de pagini în engleză, citită în patru zile. De data asta e mai serioasă treaba. E vorba despre multă muncă. Cam cât muncesc unii în două luni de zile. Sigur că mă refer la orele lucrate într-o lună calendaristică, nu la munca efectivă, că acolo nu se prea poate compara, fiecare domeniu având tipul lui de muncă și gradul de dificultate.

Recordul pe care nu l-am atins nici măcar în primul an în câmpul muncii (când băgam ore suplimentare în disperare la Yazaki, doar-doar voi atinge salariul de 1000 de lei net (ceea ce nu s-a întâmplat vreodată)) constă în 324 de ore de muncă. Orele astea sunt de noapte de weekend, de sărbătoare legală și de orice natură au mai fost ele. Cel puțin două lucruri au în comun. Sunt ore de noapte și sunt ore plătite la fel. Că așa au englezii sistemul ăsta de plată. FLAT. Așa le-a dat voie statul angajatorilor să exploateze angajatul, recompensându-l cu același preț pe ora lucrată, indiferent dacă e de weekend, de noapte, de zi, de sărbătoare legală, pe Pământ sau pe Lună, în Iad sau în Rai. Acum mi-a veit în minte cântecul ăla românesc care se potrivește de minune și în cazul englezilor. Titlul cântecului se numește Iobag la patron, Iobag la stat. Și faptul că am scăpat niște litere (ne)bolduite, nu e deloc întâmplător, sincer să fiu.

Dar asta e deja mai puțin important.

Cât despre recordul meu, pot vorbi la superlativ având în vedere că sunt pe cale să-l stabilesc. Zic sunt pe cale pentru că încă mai am 48  de ore de lucrat la el. Dar el oricum e record și la cifra de acum. Numai că mai am programate încă patru zile.

Zilele consecutive continuă în următoarea lună de plată.

Zilele consecutive continuă în următoarea lună de plată.

Motivele pentru care am ajuns să lucrez acum sunt mai multe, dar principalul ar fi lipsa banilor. Veșnicul motiv de altfel, în cazul meu. I wanna run away out of my body, atunci când vine vorba despre administrarea finanțelor. Și nu am dat-o pe engleză decât din motivul că la radio  tocmai se aude melodia al cărei refren zice I wanna run away. Continuarea e pură improvizație. Dar tot cântecul mai zice I can see bilions dolars in your eyes. Deci se potrivește de minune cu ceea ce vă povestesc eu aici. Am ales să lucrez 28 de zile la rând. Și coincidența face ca a 28-a zi lucrătoare la rând să fie în ziua în care împlinesc 28 de ani. Și legat de numărul ăsta 28, sunt născut pe data de 28 și mai mult de atât, stau în apartamentul cu numărul 28 în România și la casa cu numărul 28 în Anglia. Cel puțin pentru moment.

Oare ce să mai semnifice numărul ăsta pentru mine în anul ăsta sau în  luna asta? Nici nu vreau să mă gândesc. Deși mi-aș fi dorit ca și salariul pe care îl v0i încasa după cele 28 de zile consecutive să fie de 28 de sute, măcar în stare brută. Dar cum din socoteli brutul va fi de aproape 2500 de lire, nu-mi rămâne decât să mă gândesc cum voi cheltui restul banilor, aproape 1800 de lire net. Ideea e că am pe ce că mi-a trebuit iPhone nou pe care am de plătit cel puțin 400 de lire. Și mai e chiria încă pe atât și depozitul la noua chirie unde mă voi muta și chiria la noua cameră în care mă voi muta, și plinul la mașină și eu știu ce alte chestii de mâncare și eu știu ce alte cheltuieli mai apar. Dar de luna viitoare ar trebui  să fiu suficient de lejer cu datoriile și să mă redresez.

Și pentru că vreau să duc cât mai repede balanța negativă la valoare pozitivă, am tot depus CV-uri pentru un job part time. Managerul unei cafenele mi-a zis că nu a mai văzut CV atât de bine făcut precum al meu. Dar oricum toate locurile în cafeneaua lui sunt ocupate și deocamdată poate doar să înrămeze CV-ul meu că nu ne ajută pe niciunul din noi situația asta. Apoi mai am un interviu de dat mâine la ora 10:30. Îmi cere să am mașină și permis de conducere. Pe astea le am, apoi rămâne de văzut ce altceva nu am sau ce noroc am de a prinde un job part time.

După tot ce v-am povestit aici am tras niște concluzii importante. Am nevoie neapărat de educație financiară. E foarte adevărat că în teorie știu ce am de făcut, dar că practica mă omoară. La fel de adevărat ca și versurile pe care le aud iar din radio: My best is yet to come. So let it go…

Deci mai mult decât educația financiară am nevoie de o hipnoză prin care să mi se însămânțeze direct unde trebuie educația financiară pe care o știu în teorie dar pe care nu sunt în stare să o pun în practică.

Pentru că am făcut un articol prea lung, dar și pentru că se apropie ora de plecare către muncă, o să las celelalte idei să curgă probabil într-un alt articol. Până atunci lucrez la un nou record într-ale cititului. Am dat gata 170 de pagini din aproape 400 cât are noua carte pe care o citesc în limba engleză și care face parte tot din seria Middle school despre care v-am povestit în articolul precedent. La ce chef de lectură am și la cât timp am acordat celor 170 de pagini, mâine am șanse să dau gata și cartea asta, ceea ce ar însemna chiar mai puțin de 30 de ore. Am stabilit deja că scrisul e măricel, dar și că lenea mea e mare de obicei.

Toate cele bune!

Un mic record personal de care sunt și mândru pe deasupra

Hai că încep direct prin a spune că nu e ceva fantastic. Nu săriți cu aplauze că nu le merit din plin. Cât a fost nevoie m-am aplaudat eu singur. Hai că nu e chiar atât de rău să te aplauzi singur și să te lauzi atunci când îți iese ceva mai bine decât ți-ai propus. Măcar cu mine însumi să nu fiu modest atunci când e cazul să nu fiu. Nu vă mai fierb, nu vă mai țin în suspans. Vă spun numai că (sunet de tobe vă rog!) am terminat de citit (nu aud tobele și sunetul de suspans, dar am să continui ideea) prima carte în limba engleză care mi-a și plăcut pe deasupra. (aici trompeta trebuia să facă ta-daaaam, dar am stabilit deja că nu avem orchestră prin preajmă) (apropo de instrumente muzicale, mi-am vândut chitara pe dublul sumei de achiziție)( și apropo încă o dată: de asta nu sunt mândru. nu de afacere în sine, ci de faptul că am fost nevoit să o vând)

middl school

Și acum să vă descriu recordul personal. Cartea pe care am gătat-o în 4 zile a numărat cam 282 de pagini cu scris lejer ce-i drept și cu poze, așa ca pentru ăi mai săraci la minte. Sigur, nu e cazul la mine, dar asta ar fi reacția unui cititor cu ștate vechi. Carte cu poze? Poate enciclopedie, dar nu beletristică… Ok! Spre rușinea mea e o carte cam pentru adolescenți, sau pentru cei ce se pregătesc să înceapă școala gimnazială. Sau dacă nu e în limba nativă a cititorului, e o carte destul de bună pentru a dezvolta vocabularul și pentru a întreține în același timp cheful cititorului pentru lectură.  Dacă mă întrebați pe mine cartea e genială, deși are un nume care nu te duce deloc cu gândul la astfel de adjectiv pe care să i-l atribui.

Cineva dintre cei doi cititori fideli de-ai mei e curios despre ce carte vorbesc? Hey, nu știu dacă este cineva curios sau nu, sau dacă mai am acei doi cititori sau nu, dar oricum știu că ăsta e un blog (pe care nu am mai scris de aproape o lună, spre rușinea mea) pe care eu decid ce scriu și ce nu, iar voi decideți ce citiți și ce nu. Nu de alta, dar blogul e public și accesibil tuturor, chiar și hater-ilor. Așadar și prin urmare titlul cărții este: (Trebuie să împrumut neapărat tobele alea de la muncă, așa pentru sunetul de suspans)

MIDDLE SCHOOL THE WORST YEARS OF MY LIFE 

Și este scrisă de James Patterson în colaborare sau featuring sau cum vreți să-i spuneți, cu Chris Tebbetts.middl schooll

În fine, cartea nu pare a fi ficțiune, dar cel puțin peronajul din carte care vorbește la persoana I singular și își descrie primul an din școala gimnazială din America, nu are același nume cu nici unul dintre autori. Așa că nu am reușit să pricep dacă e inspirată din realitate, e realitate pură transpusă pe hârtie, sau o ficțiune scrisă fain de tot.

Dar cum articolul nu e despre carte ci despre micul meu record personal, am să mă focusez pe asta. Deci am reușit să dau gata cartea în 4 zile. Nu e ca și cum am citit benzi desenate, deși am văzut o mulțime de poze în cele 282 de pagini, dar nu e nici ca și cum aș fi avut de lecturat prea mult și am făcut asta în timp record. Pot spune doar că mi-a făcut plăcere să o citesc și mi-a adus multe zâmbete pe buze, cu excepția finalului care a fost ceva mai trist și presărat cu lacrimi.

O parte și mai bună în toată chestia asta este că am citit. Nu mai am citatul exact al lui Tudor Chirilă  într-una dintre cărțile sale, dar ideea era asta: CITIȚI ORICE  DAR CITIȚI!

Am citit în engleză, mi-a făcut plăcere să lecturez și bonusul abia acum urmează: (offf, tobele alea lipsesc cu desăvârșire din combinația asta) Tipul ăsta James Patterson a scris mai multe cărți din seria Middle School și biblioteca de unde am împrumutat această carte mai are câteva volume pe care le pot împrumuta. Și asta am să fac chiar luni la prima oră, că tare sunt curios ce trăznăi mai face personajul ăsta sau dacă și-a învățat cumva lecția. Hai că vă dau totuși un indiciu! În această primă carte adolescentul Rafe, un copil cumințel de fel, se hotărăște la sugestia prietenului imaginar Leo să încalce toate regulile școlii în care învață. Și are un sistem de notare  bine pus la punct prin care primește puncte pentru orice regulă incălcată, în funcție de gravitate și de hohotele de râs sau reacțiile colegilor. Off, atât de captivantă și de ușor de citit e cartea, încât aș fi putu să o citesc într-o singură zi dacă aș fi stat închis în casă.

PS: dacă sunt profesori care îmi citesc blogul, sau măcar postarea aceasta, îi sfătuiesc să nu-și îndemne elevii să citească această carte. Nici măcar să nu aducă vorba de ea.

Alexandra Ușurelu: Suflet, rămâi pur!

Despre Alexandra Ușurelu am auzit prima dată la începutul acestui an. Mai bine mai târziu decât niciodată! Am scris atunci pe blogul meu despre cele două turnee pe care le-a susținut în paralel de-a lungul lunilor ianuarie și februarie.

Alexandra Ușurelu continuă seria cântecelor de suflet cu un nou titlu: „Suflet, rămâi pur”. Le zic eu cântece de suflet pentru că versurile acestora ajung acolo la suflet și te ung mai bine decât orice medicament. Nu am remarcat zgomot în niciun cântec interpretat de Alexandra Ușurelu, ci numai muzică frumoasă. Dacă am recunoscut că acum câteva luni nu auzisem de acest minunat artist, acum pot spune că se află printre preferații mei. Are un stil muzical adorabil și versuri care sunt pe cât de simple la prima vedere, pe atât de profunde la o vedere mai amănunțită.

Videoclipul piesei „Suflet, rămâi pur” a fost filmat în Indonezia

Alexandra usurelu suflet ramai pur

 

Dacă pentru mine s-au potrivit mănușă cântecele ei pe preferințele mele, sunt curios câți alți oameni ar putea fi atinși de acestea. Și spun asta pentru că încă nu văd numere de ordinul milioanelor în dreptul vizualizărilor pe Youtube la aceste melodii. Treaba lor! Ei pierd, cei care nu ascultă!

După ce am tot ascultat melodiile care te fac să vibrezi, mi-am dat frâu liber imaginației și m-am jucat cu câteva titluri ale cântecelor ei. Iată ce a ieșit:

Ceva se întâmplă cu noi,  Când zâmbești Tu faci Cea mai frumoasă zi!

Ceva se întâmplă cu noi La capătul lumii nu suntem Doi Străini.

Nopțile trec, e Mai bine în doi. La capătul lumii Ceva se întâmplă cu noi!

Suflet, rămâi pur! Nopțile trec, doar visele rămân!

Balada pentru o minune Ție îți cânt. E Prețul corect, e prețul cel sfânt!

Poate că muzica interpretată de Alexandra Ușurelu nu te provoacă la dans, dar cu siguranță îți îndeamnă sufletul să rămână pur. Suflet, rămâi pur este ultimul single al artistei care beneficiază și de videoclip. Lansat pe 8 martie, de ziua femeii, videoclipul are un mesaj puternic.

”Suflet, rămâi pur” este cântecul despre cei care aleg să rămână împreună prin oricâte

greutăți ar trece. Acolo, în locurile unde am filmat, am cunoscut oameni care și-au pierdut

casele sau pe cei apropiați, dar au rămas împreună cu cei pe care îi iubesc. Sunt oameni

pentru care jumătatea lor a devenit casa lor”

Alexandra Ușurelu

Această melodie este prima de pe cel de-al doilea album la care Alexandra Uşurelu lucrează în prezent și pe care își dorește să îl lanseze în toamna acestui an. În varianta prezentată oficial în online, cântecul se bucură de participarea extraordinară a artistului indonezian Tongam Sirait, dar și a unui grup de chitariști apartenenți tribului Batak din nordul Sumatrei.

suflet ramai pur

Videoclipul a fost filmat în locații greu accesibile, la vulcanii Sinabung și Sibayak, dar și pe insula Samosir de pe Lacul Toba, sub regia lui Florin Botea. Consilierul de imagine a fost Alin Gălățescu, care s-a declarat în nenumărate rânduri fanul Alexandrei Uşurelu, iar vestimentaţia Alexandrei a fost creată de designerul Simona Semen.

Alexandra Ușurelu are și un blog personal. Unul deschis acum mulți ani pe când era încă un copil cu vise. Acum Alexandra este femeie în toată firea, căsătorită și cu încă un vis frumos: acela de a cânta împreună cu tatăl ei pe aceeași scenă. Așa mărturisește chiar Alexandra într-o postare-confesiune pe blogul ei, pe care promitea la începutul acestui an că va scrie mai des. Eu aș îndemna-o să scrie măcar o dată pe săptămână pentru că sunt convins că are ce să scrie și pentru cine să scrie.

alexandra usurelu mai bine in doi

Cupa Municipiului Ploiești la Baschet în Scaun Rulant

Am participat la prima ediție a Cupei Municipiului Ploiești la Baschet în Scaun Rulant ce a avut loc în Sala Sporturilor Olimpia. Evenimentul a dus lipsă de spectatori în ciuda promovării acestuia pe diferite canale media. Totuși un astfel de eveniment nu este de ratat, mai ales pentru un împătimit al baschetului. Așa că m-am bucurat pentru fiecare coș marcat, indiferent de echipa care reușea aruncarea. Mi-a plăcut mult și chiar am avut câteva meciuri frumoase.

Rotile Astrale Sibiu

Dacă pe ploieșteni îi mai văzusem pe parchet în meciuri demonstrative sau pe cimentul din Parcul Tineretului, bătând mingea și aruncând la coș, de celelalte echipe nu știam nimic. Cu toate astea am avut o favorită încă de la început, de la încălzirea sportivilor. Astfel baschetbaliștii de la Piatra Neamț au fost preferații mei și nu mi-au înșelat așteptările. Au câștigat meci după meci, marcând chiar cele mai multe puncte din competiție. Nu știu să vă spun statistici pentru că m-a captat jocul prea mult și nu am stat să-mi iau notițe.

Așadar dacă vreți cifre și statistici puteți arunca un ochi pe pagina dedicată evenimentului. La fel și pentru fotografii făcute într-un mod profesionist și cu aparate mai sofisticate decât camera mea foto.

Am avut și pierzători, dar cu siguranță aceștia nu s-au aflat pe parchet. Mă refer la oamenii care ar fi trebuit să fie în public dar nu au fost. Așa ceva nu vezi zi de zi și probabil că nici nu ai ocazia să vezi de prea multe ori în viață un astfel de turneu. Au fost momente frumoase, momente comice dar și momente de suspans. Piatra Neamț a bătut toți adversarii în prima zi iar sâmbătă va juca finala. Eu am fugit la dentist după primele 8 partide disputate și tare îmi pare rău că nu am putut sta mai mult. Dar intuiesc că cealaltă finalistă ar fi echipa din Sibiu. Celelalte două echipe de care nu am amintit au fost din Brasov și Ilfov.

Cât despre regulile după care s-au arbitrat, nu am fost foarte mulțumit. Nu știu dacă sunt cele oficiale pentru astfel de competiție sau pur și simplu arbitrii au arbitrat mai degrabă după regulile baschetului obișnuit. Știu însă că unele reguli precum trei secunde în suprafața punctată sau abaterea de teren au fost fluierate. Sunt totusi niste greșeli prea ușor fluierate, îndeosebi cea cu trei secunde în suprafața pictată. Mă gândesc că e mult prea greu să ieși din acea zonă din cauza aglomerării jucătorilor. Nici nu știu dacă regula asta există sau dacă ar fi tocmai indicată pentru baschetul în scaun rulant.

Dar lăsând deoparte toate aceste reguli, spectacolul a fost pe alocuri mai fain decât în meciurile internaționale de polo pe care le-am mai văzut pe la televizor. Adică a fost chiar mai multă acțiune decât într-un meci de polo jucat de campioni. Sigur că este strict părerea mea, deci nu vă grăbiți să mă înjurați vă rog!

În cele din urmă aș mai dori să mulțumesc Fundației Motivation România și tuturor celor ce au făcut posibilă realizarea acestui eveniment. Și vreau să le mai mulțumesc și sportivilor pentru efortul depus și jocul frumos!

Am alergat pentru cancer

După cum vă spuneam în articolul trecut, m-am pregătit temeinic pentru a participa la o acțiune caritabilă care își propune să strângă fonduri pentru Cancer Research. Și când spun că m-am pregătit, mă refer la achiziția echipamentului de alergare. Dacă pregătirea mea a constat numai în circa 10 km alergați în trei zile, atunci provocarea a constat în 10 km alergați în aproximativ o oră.  Înainte să vă spun cum a decurs totul, trebuie să vă spun că m-am temut foarte tare că vremea va fi prea aspră și că voi alerga ud până la piele și înghețat tot. M-am mai temut și că nu voi putea încheia cursa și că nu îmi voi atinge obiectivul autoimpus. Dacă în ziua care a precedat evenimentul Snowflake Run Series a fost furtună în Southampton, ei bine în dimineața următoare un soare destul de generos pe un cer senin, încerca să încălzească atmosfera. united Am ajuns târziu la locul de întâlnire. Parcul Common, care se întinde pe câteva hectare bune chiar în inima orașului Southampton, era plin de oameni care-i băteau aleile. Nu mai mersesem în acel parc până atunci. De fapt nu prea am mers în Southampton de când am ajuns aici, eu locuind undeva la periferie, într-un mic sătuc înghițit  de extinderea orașului Southampton. Am ajuns cu circa 10 minute înainte de startul competiției și m-am grăbit să îmi iau numărul în primire, să mi-l prind de tricou. Nu am mai avut timp de niciun fel de încălzire că deja prezentatorul evenimentului anunța cu mare entuziasm startul. M-am aliniat și eu cum am putut in prima jumătate a plutonului format din circa 400 de participanți, eu fiind marcat cu numărul 391. am numarul 391 Cursa a început și eu am început să alerg, sărind peste contraindicații. Neîncălzit fiind, am început să alerg repede, depășind grupuri întregi de atleți. Era greu să am ruperi de ritm rămânând în mulțime, mai ales că aleile erau destul de înguste pentru puhoiul de alergători pe metru pătrat. Iar în afara aleii era greu de alergat, fiind destul noroi gros, gata să te facă să aluneci în el dacă l-ai fi călcat în viteză. Am tot alergat prima jumătate de kilometru ca să scap de aglomerație. Am reușit în cele din urmă, dar mi-am cam pierdut suflul. Totuși nu puteam lăsa turma să revină peste mine, așa că am încercat să-mi controlez respirația, păstrând și ritmul în același timp. După primul kilometru deja începusem să admir împrejurimile. Parcul Common oferă priveliști minunate. Câteva lacuri, urcușuri și coborâșuri, dar și întinderi mari de iarbă. Cei 10 km ai cursei aveau să fie împărțiți în două tururi, care se tot întindeau pe toată suprafața parcului.

snowflake

Desigur că nu am alergat pe fiecare alee în parte, dar l-am cam străbătut pe toate laturile. Cum mi-am recăpătat destul de repede și suflul, am păstrat cât de cât și ritmul alert. Depășeam câte unul, doi sau trei oameni deodată la fiecare câteva zeci de metri. Era interesant să-i văd pe unii mai dolofani, mai în vârstă, mai cocoșați sau eu știu cum mi se mai păreau, fiind încă înaintea mea după primii 2-3 km. Dar era bine când îi depășeam și chiar sprintam un pic ca să mă asigur că nu revin din urmă. Așa se face că până la sfârșitul cursei nu am fost depășit decât de doi oameni, pe care i-am ajuns din urmă din nou la un moment dat. 037 Când am trecut primul tur, mă simțeam deja obosit. Nu eram obișnuit să mai alerg, nicidecum să alerg într-un ritm alert și susținut. Dar am zis că trebuie să rezist suficient de mult încât să îmi dau seama dacă aș putea ajunge la final, chiar dacă mi-ar fi foarte greu. Am aplicat strategia „pas cu pas”, adică îmi stabileam obiective mici de care să trec. Ba erau eu știu ce copaci, stâlpi de iluminat, puncte de control, sau poate doar alți atleți. Și mai profitam la maximum de coborârile de nivel, acolo unde lăsam forțele exterioare să-și facă treaba, eu doar aruncându-mi picioarele înainte cu pași mari și repezi. Strategia asta a funcționat bine și când eram în coborâre, mă apropiam lejer de oponenți și chiar îi depășeam în viteză. După borna care indica al 7-lea km, picioarele s-au înmuiat mai tare și respirația mi-a devenit de necontrolat. Deja efortul era prea mare și nu mă mai puteam controla chiar dacă voiam. 036 Am început să caut motivație în orice. Deja nu puteam renunța după trei sferturi de cursă. Ar fi fost un eșec pentru mine. Treceam pe lângă oamenii de zăpadă (mascote), pe lângă voluntarii care indicau direcția corectă și băteam palma cu ei, sau mă bucuram când vedeam spectatori încurajându-mă. Uite așa am tot avansat, ba chiar în ultimul kilometru am mărit din nou ritmul. De data asta am început să alerg din dorința de a scăpa mai repede de alergat, nu că aș fi dat pe afară de energie.  Pe ultimele 300 de metri când deja vedeam linia de sosire, am alergat chiar cu pași mari și repezi. Pluteam pe urale de public și deja nu mai contau durerile musculare pe care le aveam. Am depășit linia de sosire la timpul de 52 de minute si 10 secunde. Am fost în primii 30 după cum am aproximat eu. Nu a fost vorba de locuri, fiecare și-a ținut cont timpul scos după zece km.

Snowflake Run108A

La final mi-am luat medalia, batonul energizant și sticla cu apă și deja am plecat pe jos prin mall. Eram plin de noroi, dar aici în Anglia nici că îmi pasă, pentru că oamenii nu te arată cu degetul. poate să fii prea excentric în vestimentație ca să atragi atenția trecătorilor, că altfel nu te deranjează nimeni. În mall mi-am schimbat hainele și am mers la o pizza si o limonadă. Limonada a fost excelentă, la fel și profiterolul îmbrăcat în caramel sărat, pentru care am plătit cinci lire. La sfârșitul zilei m-am simțit foarte obosit, dar mulțumit de mine pentru performanța de a termina cursa chiar într-o poziție foarte convenabilă. Și m-am simțit bine, știind că am ajutat cu bani un proiect științific ce poate schimba istoria medicinii, în ceea ce privește tratarea cancerului la oameni. Dacă nici britanicii nu mai fac studii și cercetări, atunci cine?

E ziua în care…

Știți momentul acela când te trezești dimineața, mănânci o tangerină și începi să te gândești la ce ai făcut ieri și la ce mai ai de făcut mâine? Ei bine nici eu nu-l știam până astăzi. Încă nu îmi dau seama ce este aceea o tangerină, dar știu că e ceva între mandarină, clementină și portocală. Acum nu am verificat dacă vreuna din cele de mai sus reprezintă traducerea din engleză în română pentru tangerină, dar nici nu vreau să știu deocamdată. O las așa în mister, gândindu-mă că am mâncat un nou fruct citric pe care nu-l mai încercasem până atunci.

Trecând la lucruri mai serioase, revin la gândurile despre ziua de ieri. Mi-a picat dintr-o dată să particip la un micro-maraton, sau cum l-o fi chemând pe ăla care are numai 10 km. Poate o fi doar alergare ușoară și eu am ridicat-o la rangul de micro-maraton. În fine, azi e ziua în care sunt leneș și nu vreau să învăț lucruri noi de pe goagăl. Am plătit taxa de înscriere care ar trebui să ajute la cercetările de descoperire a medicamentelor împotriva cancerului, după care am început să mă antrenez un pic ca să pot să trec și eu linia de sosire, ca tot concurentul care se respectă și respectă cât de cât și competiția.

reebok

Așa se face că după o lungă perioadă de sedentarism (într-ale alergatului, că altminteri activități fizice am mai avut), am reluat alergările. Nu a fost chiar ca pe vremea când mă pregăteam cu echipa de atletism de la Petrolul Ploiești. Nu pot să zic că mi-a plăcut, dar știu că cei 10 km pe care îi voi alerga acum, îmi vor spune dacă pot alerga un maraton sau nu. Ăsta parcă are vreo 40 de km dacă de data asta cunosc bine termenul. Nu semi maraton, nu ultra maraton ci decât un maraton. Asta aș vrea să fac măcar o dată în viață. Nu mă întrebați când mi-a venit ideea de a alerga un maraton, că nici eu nu știu  foarte bine. Știu doar că mi-aș dori să pot fi la linia de start și mai apoi să o trec pe cea de sosire. Cum spunea, alergarea nu mi-a plăcut. Îmi „târam” cu greu picioarele după mine în prima zi. Apoi a doua zi am făcut febră musculară după prima zi în care alergasem mai puțin de 4 km. Apoi a treia zi am alergat cam vreo șapte și se mai putea, dar nu am vrut să forțez. Acum fac iar o zi de pauză, ce e drept o să alerg doar puțin, cam un kilometru cât să-mi fac încălzirea, după care mâine trebuie să mî prezint la linia de start. Partea rea e că voi alerga după o noapte de muncă, asta înseamnă că psihic nu voi fi chiar apt pentru alergare. Totuși vreau să fac asta și cred că e momentul să fac asta.

Și pentru că m-am gândit atât de mult la această competiție, am făcut și niște achiziții în acest sens. Am o pereche nou-nouță de pantofi sport Reebok cu branțuri moi cu pernițe, speciali pentru running. Apoi pentru îmbrăcat mi-am luat colanți din aia care păstrează căldura corpului (nu ștu dacă le zice în vreun fel) și de asemenea o bluză mulată, tot pentru menținerea temperaturii. Pe lângă astea am și tricou cu mânecă scurtă și de asemenea pantaloni scurți, toate pregătite special pentru a alerga în bune condiții. Măcar echipamentul să mă ajute în condițiile date.

Cam astea au fost gândurile despre alergat în competiția Snowflake Run Series din Southampton. Celelalte gânduri pe care le aveam în timp ce savuram tangerina erau îndreptate către chitara acustică tocmai cumpărată și către rachetele de tenis pe care încă nu le-am folosit deși le-am cumpărat de vreo săptămână. O să am timp să vă spun și despre astea, dar deocamdată m-am rezumat numai la amintirea lor. Și o să mai am de zis multe pentru că planurile mele s-au înmulțit pe măsură ce salariul mi-a crescut. Asta înseamnă să o duci bine! Să-ți faci într-o lună mai multe pofte decât îți puteai face în țara ta într-un an. Și chitara, rachetele de tenis, sau sesiunea de shopping nu sunt singurele lucruri pe care le-am achiziționat. Au mai fost și altele și vor mai urma și altele, mai mici, mai mari, dar în aceeași măsură de importante.

Să ne auzim cu bine după Snowflake Run Series!

E ziua în care fac o schimbare.

%d bloggers like this: