Results for category "Calatorii"

Prima vizită în Londra

Am ajuns în sfârșit în Londra și de data asta ca să o vizitez, nu doar ca punct de legătură în drumul meu către România, către Southampton, Leeds sau Jersey așa cum s-a întâmplat în trecut. Am acordat o zi întreagă plimbărilor pe străzile Londrei, cu sute de mașini scumpe, cu sute de oameni pe străzi și cu trafic aglomerat. A fost o vizită de cunoaștere a locului, astfel la următoarea voi ști mai bine ce am de făcut în Londra.

20161211_134248

Cred că am mers circa 20 de km în total prin Londra, având în vedere că am mers din Victoria Bus Station până la Big Ben și Palatul Buckingham, până la cel mai mare magazin din Londra, Harrods – de care nu mai auzisem până atunci-, iar toate drumurile astea le-am făcut pe tot felul de străduțe, sau chiar bulevarde, cu GPS-ul în mână.

După ce am vizitat Londra la pas, fără a plăti prea mult pentru atracțiile turistice gen London Eye, The Shard Tower, plimbări cu vaporul pe Tamisa sau alte atracții ce îți scot cu ușurință lire bune din buzunare, am constatat că Londra te ușurează de o grămadă de bani. Dar la următoarea vizită mă tem că mă voi lăsa ușurat de bani, numai de dragul de a vedea Londra din Shard Tower sau din London Eye, de a avea o plimbare pe Tamisa sau o aventură în Lumea lui Shreck sau Casa Groazei. Dar toate astea costă bani buni, prea mulți până și pentru mine care muncesc pe lire și nu pe lei.

Dar voi lăsa deoparte toate cuvintele astea și las imaginile să vorbească de la sine. Londra e faină dar foarte scumpă!

La mulți ani!

Primul meu articol din acest an vine mai devreme decât îmi propusesem. Nu pentru că ar fi ceva gen breaking news, fiindcă tot despre trecut voi vorbi de fapt, ci pentru că cineva mi-a comentat pe un alt blog dacă am abandonat scrisul pe blog.

Leoaica tanara iubire

Leoaica tanara iubire

Nu am abandonat nimic! Cel puțin nu definitiv. Am fost doar leneș, lipsit de inspirație, lipsit de timp, ignorant, sau toate la un loc și poate chiar ceva în plus. Așa că am zis să pun ceva aici, nu ca să mă scuz ci mai degrabă să mă acuz. Dar ca să fiu mai pozitiv, vreau să vă urez întâi de toate un an nou mai bun, mai roditor și mult mai extraoridnar decât ceilalți ani. Se poate! Totul depinde de fiecare în parte!

Buckingham palace in London

Buckingham palace in London

Și pentru că nu pot sta prea mult într-un loc și focusat pe treaba asta, o să vă las câteva repere ale activității mele din ultima vreme:

  • am vizitat locuri noi din Anglia, unele dintre ele din acelea pe care le vezi în pliante turistice și te întrebi când vei ajunge să le vezi!
  • mi-am rearanjat camera în care stau cu chirie în Anglia, cam în fiecare săptămână din dorința de a câștiga mai mult spațiu și din lipsă de hotărâre. Nu am fost mulțumit de rezultat. Acum sunt cu ultima amenajare. Să vedem pentru cât timp.
  • mi-am aranjat și populat cele trei acvarii din cameră. Ultimul dintre ele a ieșit minunat. Încă puțin și ar fi demn de pus în revistă. Îmi lipsește totuși mușchiul de apă sau poate o algă de un verde aprins care să crească în voie în acvariu. Am mai văzut prin alte acvarii și arată superb, dar eu nu am reușit să fac rost de ea.
  • am început serviciu. După ce în luna decembrie am avut o vacanță prelungită din lipsă de serviciu, acum am revenit la serviciu și am de făcut niște bani, pentru că am și niște planuri de călătorie care necesită niscaiva finanțe mai serioase.

Cam asta despre mine și activitatea mea din ultima vreme.

Cred că îmi place iarna din sudul Angliei

Nu mi-a plăcut niciodată frigul și chiar dacă par nebun, trebuie să precizez că uneori 20 de grade Celsius nu îmi sunt de ajuns pentru a cataloga vremea de afară drept caldă. Și cum în Anglia nu prea mă întâlnesc cu atât de multe grade în termometre, vremea de aici mi se pare așadar rece. E drept că recele de aici nu e atât de rece precum în România. Nu prea îngheață, ceea ce mă face totuși mai fericit, măcar pe timp de iarnă. Și cum oficial a venit iarna și în Anglia, o să vă prezint câteva poze făcute chiar de 1 decembrie, de ziua României. Dar mai întâi vreau să vă povestesc ce am făcut de ziua României, chiar fără să îmi propun în prealabil.20161201_144535-copy 20161201_144541-copy 20161201_144610-copy20161201_150024-copy

Fiind început de lună și încă mai având bani în portofel după ziua de salariu, am zis că nu ar strica să sparg banii ăia cât mai repede posibil. Amprenta mea, doar mă cunosc când vine vorba de bani. Așa că am mers până în Wimborne ca să cumpăr un acvariu. Nu era ca și cum nu aș mai fi avut două acasă până atunci și niciunul pregătit pentru pești. Așadar am plecat împreună cu John, tovarăsul meu englezoi. către Wimborne. Ziua superbă de 1 decembrie mi-a picat numai bine cât să-i spun că afară e frumos doar pentru că e ziua României și a românilor de pretutindeni la urma urmei și că noi ne urăm să avem viață lungă de ziua României. A fost complicat să-l învăț să zică „La mulți ani!” dar nu imposibil. Cu Ț-ul a fost mai greu dar după foarte multe încercări a reușit să-i zică „la mulți ani!” chiar mamei mele care l-a și înțeles și i-a transmis urarea înapoi, evident în limba română.20161201_144856-copy

Așadar am mers în drumul nostru către Winborne pe plaja din Bournemouth, că era și păcat să nu ne plimbăm pe o plajă atât de faină într-o zi de vis. Probabil pozele vorbesc de la sine și jur că nu-i nimic din poze modificat în afara faptului că le-am comprimat ca pentru o pagină web, fapt ce le știrbește de fapt din calitate.

Uite așa m-am jucat eu pe nisipul fin al plajei  din Bournemouth și am scris tot felul de mesaje, pentru John și pentru România. Am mers de-a lungul ei și am ascultat pescărușii. Nici măcar nu adia vântul. Era perfect deși eu sunt bine înfofolit în poze. V-am spus că par nebun! Doar par!

20161201_144820-copy

După plimbarea asta ne-am continuat drumul către Wimborne. Un drum care părea rupt din filmele de groază. La nici 10 km distanță de țărm, de ceea ce se vede în poze, așadar de vremea aceea superbă, erao ceață atât de deasă că abia vedeai la zece metri și era atât de întuneric de parcă ar fi fost eclipsă de soare.

Am ajuns la locul cu pricina și am constatat că e un orășel tipic englezesc, cu străzi destul de înguste, trafic peste tot și foarte aglomerat. Ne-am învârtit în cerc, am găsit persoana, am luat acvariul și am plecat înapoi către Bournemouth, unde i-am propus lui John o masă în stil românesc.

El a mancat bulz cu mămăligă, că este un pic cam pe latura vegetariană. Mănâncă și carne dar numai de pui sau de curcan, dar foarte rar. De fapt și cârnați englezești și bacon dar și asta foarte rar, cumva în lipsă de alternativă. Eu m-am delectat cu jumări cu muștar la aperitiv, ciorbă de vită și la felul doi pomana porcului, care a sfârșit sub formă de take away și din lipsă de timp, dar și pentru că mă săturasem. Desertul a fost de asemenea take away. Papanașii i-au plăcut și lui John și mamei lui spre deosebire de bulzul cu mămăligă despre care nu a avut prea multe de spus.

Cam asta a fost ziua mea românească în Anglia de 1 decembrie 2016. De reținut că:

  • în continuare prefer iarna de aici chiar dacă e fără zăpadă, dar măcar e fără viscol și ger.
  • John încă știe să spună „La mulți ani!” în română și chiar știe când să-l folosească
  • mesajele mele în nisip pe plajă au fost citite de o mulțime de oameni și păsări
  • Pomana porcului de la restaurantul Roxy’s Bistro din Bounemouth a fost un deliciu
  • La mulți ani România, cu sau fără PSD!

 

 

Pe airpi de vânt

Nu știam cât de frumos se vede pământul din aer și nici de senzațiile minunate pe care le poți trăi printre nori. Deși am numai câteva zboruri la activ, încep să mă obișnuiesc și cu senzația și cu agitația aeroportului și cu populația tot mai diferită de cea pe care o cunoșteam eu în orășelul meu. Sunt cu adevărat niște clipe deosebite acelea când călătorești și cred că ajută destul de mult să te gândești la lucruri frumoase atunci când ești în aeroport și nu la atentate sau accidente aviatice atunci când ești în zona asta.

Dacă la primul zbor nu aveam habar de nimic, acum chiar știu destul de bine să-mi aleg inclusiv biletul de avion în așa fel încât să fie cât mai ieftin și cu diferența de bani să îmi permit alte cumpărături. Ultimul bilet pe care l-am achiziționat a făcut mai puțin de 100 de euro. Cam 89 de euro dus întors. Ceea ce nu este rău de tot ținând cont de faptul că este totuși un drum lung cu avionul și de faptul că uneori traficul intern pe câteva sute de km este chiar mai scump decât acesta pe distanță lungă, între diferite țări sau chiar continente.

La rezervarea biletelor am apelat la agenția de turism vola.ro care are uneori prețuri mai bune la biletele de avion decât însuși compania aeriană care le emite. Știu că e ușor ilogic, dar, în ciuda zecilor de oameni retarzi cărora le-am adus la cunoștință de agenția cu pricina și de posibilitatea achiziționării unor bilete mai ieftine pentru anumite zboruri și care m-au înjurat fără să verifice măcar, pe vola.ro se găsesc uneori bilete mai ieftine. La fix aceleași zboruri pe care le găsești și pe Wizzair de exemplu. O dovadă o reprezintă comparația din imaginea de mai jos. Detaliile zborului sunt fix aceleași pentru o cursă efectuată de Wizzair pe ruta Londra-București și retur. Și da, simularea a fost făcută la aceeași oră, la diferență de două minute una de cealaltă. Sunt șase euro diferență, 6 euro pe care îi poți redirecționa către alte cumpărături dacă înseamnă ceva pentru tine. Și la foamea pe care o știu eu în România, 6 euro reprezintă aproape jumătate din salariul încasat pe o zi de muncă de un om care este plătit undeva la salariul minimum pe economie.

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Bilete mai ieftine pe vola.ro

Cunosc faptul că vola.ro este o agenție și că trăiește din comisioane, dar uneori chiar poți găsi bilete mai ieftine pe vola.ro decât pe Wizzair, la fix același zbor și la fix aceeași oră rezervate. Eu am găsit de trei ori din cele 5 zboruri avute până acum, deci se poate.

Revenind pe aripi de vânt, intenționez să-mi fac anunțată prezența în țară între data de 30 iunie și 14 iulie. Știu că spusesem că vin în vacanță în august, dar uite că m-am răzgândit. Rezervarea de bilet a fost făcută, zborul dus a fost rezervat prin Vola.ro, în timp ce la retur am rezervat direct pe site-ul Ryanair. După cum v-am spus am ales cele mai ieftine soluții pentru datele disponibile de concediu pe care le-am avut.  În speranța că cel puțin zborul dus nu va fi deturnat sau prăbușit și că ne vom vedea când am stabilit, vă doresc o vară plăcută în continuare.

Două săptămâni în Leeds + poze din Muzeul Armurilor din Leeds

Două săptămâni petrecute în Leeds au trecut repede. Am fost cam ocupat cu trainingul pentru postul de care assistant. Noi îi spunem infirmier acestui post de care assistant. Nu prea am avut când să dispar din ho(s)telul în care eram cazat, așa că nu am prea putut să vizitez mare lucru din acest oraș. Am ieșit totuși în două zile. Într-una din ele am ajuns în centru unde se ținea un târg de iarnă. Cam un fel de orăselul copiilor, așa cum îl cunoaștem noi prin România. Locația nu era prea vastă, dar era plină de muzică, lumini și culoare. Și oameni la tot pasul.

Direct Sport Arena Leeds

Direct Sport Arena Leeds

Chiar mă simțeam deosebit gândindu-mă că în orașul Ploiești, din care tocmai fugisem, primăria a decis să nu împodobească orașul cu luminițele aferente sărbătorilor de iarnă. Ei bine aici era plin de luminițe și de fapt în toată Anglia. Și în plus de toate era încă noiembrie și fiecare oraș pe care îl traversasem cu autocarul în drum către Leeds era plin de luminițe care așteptau un Crăciun lipsit de zăpadă. De fapt englezii au rareori zăpadă de Crăciun, dar asta nu îi împiedică să facă filme despre Crăciunul înzăpezit și nici nu-i împiedică să facă bradul. Cum eram în acel târg și mă uitam lung la tot ce era în jur, nepermițându-mi niciun fel de cheltuieli, am auzit o sumedenie de oameni vorbitori de limba română. Ba chiar mulți dintre ei vindeau diferite chestii la tarabele din târg. „How do you call this?” întreb eu o vânzătoare, arătând cu degetul explicit către o suricată din pluș. Răspunsul a fost simplu și amuzant în situația dată: „Păi nu știu sigur dar cred că îi zice ‘meerkat’.” O suricată caut în mod deosebit în Anglia. Că am comandă directă de la mama să îi duc o suricată de pluș ca aceea pe care am cumpărat-o din Jersey. Cine nu știe cum arată o suricată o poate vedea acum în imaginile de mai jos. (pluș și real-meerkat)

Suricata mea de pluș

Sursa imagine: wikipedia

Sursa imagine: wikipedia

 

Aveam să aflu mai târziu că avea dreptate, deși nu era sigură. În fine, răspunsul în română la întrebarea mea în engleză mi-a adus inevitabil un zâmbet pe buze și o bună dispoziție. Știu că toată suflarea românească spune „ferește-te de români dacă ajungi în străinătate!” dar pentru mine este diferit. Mă simt bine să vorbesc cu români într-o țară străină și chiar o să încerc să am o relație bunaă cu fiecare român întâlnit în Anglia. Când o să-mi schimb părerea o să vă anunț. Până atunci vreau să cred că românii pot fi oameni buni măcar pe pământ străin dacă în țara lor nu reușesc.

Muzeul Royal Armouries din Leeds de pus pe lista cu obiective turistice de vizitat!

 

După seara asta am mai ieșit într-o zi special pentru a vizita Muzeul armurilor din Leeds, despre care se spune că este interesant. La naiba! Mie mi se pare „colosal” -ca sa citez din vocabularul unui fost coleg de liceu-. Trebuie să vezi acest muzeu dacă ajungi în Leeds, mai cu seamă că intrarea este gratuită. Dar vă jur că merită chiar și dacă intrarea costă 30-40 de lire. E un muzeu pe care îl poți călca în picioare o zi întreagă și nu ești sigur că ai văzut tot ce era de văzut. Se întinde pe 5 nivele și o suprafață generoasă, cam de mărimea unui teren de fotbal. Are atât de multe arme expuse, încât ai putea declanșa o bătălie, probabil de genul celei de la Călugăreni. Caii probabil sunt mai puțini, dar să presupunem că mergem cu mașina la război de data asta.

Pe lângă miile de exponate, arme de foc, arme albe, arme de vânătoare, armuri de tot felul, scenete de luptă, tablouri și documente, la fiecare jumătate de oră se ține câte o prezentare cu conotații istorice pe diferite teme. Eu am picat în mijlocul unei istorisiri despre temutul Jesse James. Am mai luat parte și la istorisirea unui luptător îmbrăcat în haine vechi și protejat de o armură din zale, grea de câteva kilograme. Prezentările erau demne de o scenă de teatru și chiar interactive. De genul „Cine suntem noi?” „Spartanii, auu, auu, auu!”. Deci publicul era încurajat să contribuie activ la buna desfășurare a scenetei. Mi-a plăcut nespus de mult.

Scenă de luptă

Scenă de luptă

Totuși am plecat încărcat cu o energie negativă. Și asta pentru că în sufletul meu știam că muzeul vizitat prezenta istoria sângeroasă a omenirii. Mai mult de atât am realizat că acele arme mai mult sau mai puțin învechite, erau doar predecesoarele armelor pe care aproape oricine le poate achiziționa în vremurile prezente și le poate folosi în scopuri sângeroase, nu numai în scop de autoapărare. Dar dacă elimini această latură negativă, muzeul Royal Armouries din Leeds este un obiectiv turistic de vizitat fără „doar și poate”.

Mistreț atacând vânătorul

Mistreț atacând vânătorul

Am făcut și câteva fotografii pentru mine, deși bineînțeles că le pot găsi și pe internet. dar parcă are alt farmec când sunt făcute de tine la fața locului. Au altă încărcătură emoțională. Nu am făcut foarte multe poze pentru că am vrut să câștig timp studiind exponatele. Dar vă spun că acest muzeu nu poate fi vizitat cap-coadă de cineva care iubește istoria sau se bucură să vadă asemenea expoziție de arme și armuri de toate felurile aparținând diferitelor perioade istoorice.

Meon Shore – o rezervație naturală uimitoare

Plimbările cu bicicleta pe teritorii necunoscute îmi sunt atât de drage încât aș ține-o într-o continuă plimbare. O călătorie în adevăratul sens al cuvântului, dacă s-ar putea. Una dintre plimbările care nu mi-aș fi dorit să se termine a avut ca punct de plecare Localitatea Southampton , iar ca punct de final „undefined”. Am mers până unde am putut fi sigur că mă pot întoarce înainte de lăsarea întunericului. Dar nu mi s-a potrivit fix pe fix socoteala de acasă cu cea de la fața locului.

Meon Shore

Am plecat pe la ora 12 fără a avea un punct de reper exact. Voiam doar să mă plimb, să mă bucur de o zi însorită. Una din rarele zile cu soare din Anglia. pornit-am pe drumuri principale, până când mi-am dat seama că trebuie să ocolesc agitația din trafic. M-am lăsat așadar în voia drumurilor lăturalnice care m-au purtat ușor ușor către țărmul oceanului Atlantic. Am avut cu mine Telefonul Samsung Galaxy S4 KZoom, telefon care face treabă bunicică atunci când vine vorba de poze. Nicio poză nu e modificată spre mai bine, ci comprimată destul de mult pentru a fi urcată pe blog. Așadar calitatea culorilor cam lasă de dorit, dar peisajele sau instantaneele au totuși o poveste de spus.

Meon Shore – frumusețea naturii te lasă fără cuvinte

Primul care mi-a ieșit în cale pentru o poză faină a fost un măgar. A stat numai bine la poză, ba chiar s-a apropiat mult atunci când m-am oprit din pedalat ca să îi fac o poză. I-am mulțumit, în engleză desigur, după care mi-am îndreptat atenția către un fazan care își făcea de lucru în imediata apropiere.

Drumul m-a purtat frumos către țărm, tăind mlaștina în două. terenul mlăștinos a fost o splendoare vizuală. Mi-am abandonat pentru câteva momente bicicleta pe marginea drumului, doar pentru a surprinde câteva instantanee exact de pe terenul mlâștinos. Numai eu știu cum am escaladat trunchiurile de copaci pentru a obține câteva cadre pe care le-am considerat bune.

Am ajuns în cele din urmă în rezervația naturală Meon Shore. Aici e un paradis vizual. Așa să tot stai și să privești natura. totuși am văzut oameni bine echipați care făceau trasee de observație al păsărilor și animalelor de pe acolo. Probabil că mi-ar fi plăcut și mie acolo în mijlocul florei și faunei, dar după câteva fotografii surprinse m-am lăsat purtat pe mai departe de același drum. Am ținut lungul țărmului până în Alverstoke, pe malul portului Portsmouth. Eram la circa 25 de km depărtare de locul de pornire, așa că nu am zăbovit prea mult în centrul pietonal  pentru că altfel riscam să mă prindă întunericul. Am făcut destule poze însă, după care am tulit-o să prind apusul deasupra insulei Wight care se vedea în zare. Dacă pozele nu sunt foarte sugestive, trebuie să vă spun că ce am văzut cu ochiul liber a fost suficient de convingător pentru a îmi reda energia de care aveam nevoie pentru o nouă săptămână de muncă.

 

Un pescăruș singur cuc

Pprobabil o să ajung și pe insula Wight cândva și o să mă uit în zare spre Sudul Angliei atunci. La întoarcere am ținut-o tot pe drumuri mai libere și din întâmplare am ajuns chiar pe niște drumuri neasfaltate. Am luat apă și noroi în încălțări, deoarece am nimerit într-un lac format fix pe drumul de acces către o fermă. nu aveam cale de întors, pentru că ar fi fost mult prea mult de ocolit, așa că am riscat cât am putut, traversând acumularea de apă. A fost o adevărată încercare, dar după ea am văzut o narcisă galbenă care a semnificat speranța.Ei bine era speranța unui drum mai bun, că de la narcisă mai departe, drumul, deși off-road, a fost destul de practicabil.

 

Am ajuns acasă destul de epuizat după mai bine de 50 de km parcurși, dar cu o mare mulțumire în suflet. Am petrecut o zi frumoasă în șaua bicicletei mele și asta mă face doar mai nerăbdător să le petrec pe următoarele la fel.

Prima plimbare cu bicicleta prin Anglia

Am bicicletă nouă nou-cumpărată. Arată oricum destul de bine, deci o pot cataloga drept „nouă”. În prima mea zi liberă după momentul achiziționării bicicletei, vremea a fost urâtă. Vântul puternic și ploaia din belșug mi-au făcut ziua numai bună de stat în casă. Dar după furtună iese soarele de obicei și exact asta s-a întâmplat și în cazul acesta. A doua zi a fost excelentă. Soare și cer senin în cea mai mare parte a zilei. Motiv pentru care am plecat la plimbare pe două roți.

southampton river hamble

Fiind prima ieșire cu bicicleta în Anglia, am fost puțin speriat de trafic, chiar dacă sunt obișnuit să circul pe partea stângă a carossabilului, așa cum obișnuiesc englezii să circule. Am avut destul exercițiu în Jersey, unde multe dintre reguli seamănă cu cele din Anglia.

O plimbare cât o călătorie

Prima oprire am făcut-o într-un parc de pe malul râului Hamble. Parcul este unul neconvențional, în sensul că nu are alei pietruite. Aici m-am cufundat la propriu în noroi, cu tot cu bicicletă. Plouase toată ziua precedentă și apa încă băltea în multe locuri. Nu m-am dat bătut, așa că am început să trag în poze tot ce mi s-a părut mai interesant. Și ar fi trei poze de văzut cu atenție pentru că fiecare are câte ceva interesant. O pisică se uita la mine cu o mutră de „care-i șpilu de-mi faci poze?”. Apoi mi-au atras atenția niște păsări mici și colorate care pluteau pe apă și înotau, în ciuda faptului că nu aveau membrană între degete.

20151223_111252

Poate știe cineva să spună ce pasăre este. A treia poză pe care vreau să o scot în evidență am denumit-o eu Jesus’s Duck. În traducere ar fi „Rața lui Iisus” și i-am spus așa deoarece pare să meargă pe apă. Era tare interesant că piatra pe care stătea, era exact la același nivel cu apa, dând impresia că pășește pe suprafața apei.

Am lăsat în urmă minunățiile astea ale naturii și am ajuns pe malul râului Hamble. Am pornit-o de aici pe un dig lung de vreo 3km care desparte râul în două, pe lungime. Peisajul este unul mirific. Seamănă cu o deltă. Pescăruși plutind pe apă, rațe zburând în stol în poziție ordonată, oameni care-și plimbau câinii (dog walkers), epava unei corăbii, dar și luciul apei scăldat în lumina puternică a soarelui, sunt numai câteva dintre lucrurile care m-au îndemnat să scot telefonul din buzunar și să le pozez.

Mi-a plăcut mult să merg pe acest dig și am văzut tot felul de persoane interesante. Inclusiv un bărbat care se deplasa cu cadrul metalic printre băltoace și noroi. Printre pozele mele preferate, se află câinele-vulpoi și stolul de pescăruși odihnindu-se pe luciul apei.

După zeci de minute petrecute pe digul ăsta lung, am intrat puțin în civilizație. Nu a fost pentru mult timp pentru că aveam să merg din nou pe teren accidentat plin de noroi și băltoace. Asta pentru că obiectivul meu era să ajung în estuarul Hamble, acolo unde Oceanul Atlantic dă mâna cu mână cu râul Hamble. Așa că am ajuns într-o rezervație naturală, unde un tablou informativ îmi spunea că libelule albastre, ciocănitori și căprioare își au casa. Căprioare n-am vânat văzut, dar un selfie cu Oceanul Atlantic înghițind râul Hamble am făcut.

Nu am poposit prea mult acolo pentru că vântul era prea puternic și prea rece. Venea din largul Atlanticului de Nord probabil. Dar am stat suficient cât să pot observa în zare Isle of Wight, insulă despărțită de Anglia, tocmai de estuarul Hamble.

La ieșirea din rezervația naturală am dat de o biserică, în cimitirul căreia se afla un „paparazzo”. I-am făcut niște poze lui și obiectivului pe care îl fotografia, apoi unei case cu ceas de peste drum, după care mi-am îndreptat ghidonul către casă.

Copy of 20151223_133227

După așa zi frumoasă, chiar prima cu soare și cer senin de când sunt în Anglia, mă declar mulțumit și aștept cu nerăbdare următoarea plimbare. O aștept mai mult decât aștept Crăciunul, al cărui spirit nici nu-l simt în lipsa zăpezii.

Servicii în aeroport și rent a car

Anul ăsta am călătorit pentru prima dată cu avionul. Dar deja am văzut 5 aeroporturi într-un singur an și mi-am făcut o idee despre ce înseamnă servicii de calitate în astfel de locuri. Nu-mi imaginam că poți găsi într-un aeroport Mega Mall-uri sau mii de sortimente de produse din diferite domenii. Aeroportul este locul ideal unde poți lăsa un om fără bani, în mod legal oferindu-i servicii din cele mai diverse. Serviciile dintr-un aeroport costă și de obicei costă foarte mult. Mai ales acele servicii indispensabile, pentru care vrei-nu vrei trebuie să bagi mâna adânc în buzunar și să plătești.

Rent a car în România un serviciu la îndemâna oricui

Mai sunt și serviciile adiționale și opționale precum rent a car sau transfer privat aeroport pentru care plătești de asemenea, dar măcar acelea nu sunt obligatorii. Nu am încercat până acum serviciul rent a car de la aeroport dar m-am uitat la prețuri în vară atunci când am aterizat pe Otopeni în plină noapte. Nu am vrut să deranjez pe nimeni așa că am preferat să plătesc un serviciu de transfer privat aeroport și să ajung în siguranță acasă. În jur de 45 de euro a costat transferul de la aeroportul Otopeni până în Ploiești, iar partea mea a fost de 20 de euro, pentru că am fost trei oameni în mașină. Partea faină cu transferul este că imediat ce ai aterizat ești preluat de mașina pe care ai rezervat-o. Ajungi acasă în siguranță și eventual cu o poveste frumoasă auzită de la șofer.

Rent a car pentru vacanță

Rent a car pentru vacanță

Cealaltă soluție ar fi să închiriezi o mașină. Serviciile de rent a car nu sunt nici ele prea scumpe, mai ales atunci când închiriezi mașina pentru folosul mai multor persoane. În acest caz prețul de închiriere este mai mult decât echitabil, chiar și în situația în care veniturile tale  nu sunt prea mari. Aruncând o privire pe lista cu prețuri pentru închirieri auto, constat că o mașină din clasa economică, poate fi închiriată cu aproximativ 150 de euro pe săptămână. Un preț mai mult decât acceptabil, având în vedere că ai inclusă asigurarea, rovigneta, asistenta rutiera 24 din 24 ore in Romania, anvelope de iarna și chiar și mașină de schimb în caz de accident.

Inchirieri masini pentru familie

Inchirieri masini pentru familie

Mai este firma Auto Car Hire Romania, care are o ofertă impresionantă de mașini pe care le oferă spre închiriere. Așa că la capitolul rent a car începe să meargă piața și în România, în mai toate orașele, nu numai în București. Chiar mă gândeam că pentru un grup care vine să viziteze România, este chiar la îndemână să meargă într-un centru rent a car, să închirieze eventual o mașină din clasa van cu mai mult de 5 locuri și spațiu decent în portbagaj. De obicei prețurile de închirieri auto pentru autoturisme din clasa van se învârt cam pe la 50-60 de euro pe zi. Cu cât grupul e mai mare, cu atât mai mică este partea cu care contribuie fiecare. Și clar este mult, dar mult mai convenabil să călătorești în grup într-o țară străină și mai ales folosindu-te de o mașină închiriată. Nu mai ai bătăi de cap cu programul transportului în comun sau cu cel al trenurilor/microbuzelor sau plata taxiurilor. În cazul acesta un rent a car se potrivește mănușă. La fel cum se întâmplă și în cazul oamenilor de afaceri. O mașină închiriată îți poate ușura cu mult planul de călătorie atunci când ești în delegație.

Și un ultim sfat practic pentru cei recurg la opțiunea rent a car (sau transfer privat aeroport): căutați bine în torpedou, în portbagaj, în banchete și pe dedesubtul lor, să vă asigurați că nu ați lăsat nimic în urmă înainte de a înapoia mașina, sau de a coborî pentru ultima dată din aceasta. după caz.

Mancare thailandeza? De ce nu?

Sunt deja în Jersey și să nu credeți că nu am să mai scriu pe acest blog. O voi face de câte ori voi avea ocazia și chiar am un motiv în plus să scriu destul de des. Aici e alt stil de viață, alți oameni, alte limbi vorbite. Este o mică babilonie aici și încă încerc să îmi dau seama de ce vin turiștii pe această insulă.

Asa arată o bagheta care costa 1,25 lire

Asa arată o bagheta care costa 1,25 lire

La aterizarea pe insulă am fost așteptat de către vărul meu Cristi. Nu ne-am mai văzut de peste zece ani până la această ocazie. A ținut să îmi ofere prima masă din Jersey în stil asiatic. Chiar dacă am mâncat paste din orez cu legume și rață, am cerut și pâine la combinația asta. De fapt eu și orezul îl mănânc cu pâine. Așa m-am obișnuit și îmi e greu să savurez mâncare fără ea, cu atât mai mult să mă și satur.

Pe lângă pastele din orez am mai mâncat și coaste de porc picante. Picante rău de tot, dar pe care le-am stins numaidecât cu o bere Stella Artois. Și apropo de băuturi, Coca Cola servită în avion și produsă în Marea Britanie, nu se compară cu cea din România. Dar drept vă spun că mie mi s-a părut ceva mai slabă decât cea pe care o cunoșteam eu. Însă cipsurile din avion cu proveniență din Anglia au fost delicioase, chiar dacă erau ceva cam sărate.

Am să vă tot scriu despre mâncarea de aici, mai ales că am să mă minunez de prețurile lor comparativ cu prețurile românești. Ca să vă faceți o idee, o baghetă de 200 de grame de pâine a costat 1,25 lire. Asta înseamnă peste 8 lei. What???

Prima experiență cu avionul, prima ieșire din țară

Dacă tot m-am hotărât să plec la muncă departe de casă, îmi doresc să și scriu experiențele plăcute sau neplăcute prin care voi trece. Cine știe cum voi ajunge să râd pe seama lor peste ceva vreme. Așa că să trecem la treabă, vorba românului care are talent.
Și acum am să vă spun din prima și verde-n față că plecarea propriu-zisă a fost destul de dificilă. Mama care a început să-mi plângă plecarea cu vreo două săptămâni înainte, s-a pus pe jelit de-a dreptul în momentuul în care puneam ultimele lucruri în bagaj și urma să plec. Nu zicea cu vorbe și strigături ca la morți, dar lacrimile erau similare. În momentul în care i-am îmbrățisat de plecare aveam un butoi de lacrimi în ochi, dar am pus bine cepul butoiului și am reușit să plec cu obrajii uscați. Nu mi-a fost ușor și vă spun drept că acum când scriu aceste rânduri și rememorez plecarea, am scăpat câteva lacrimi pe tastatură. Deja sunt printre străini și de acum înainte o să îmi tot revină în minte zicala „Nicăieri nu-i ca acasă!”.
Îmi dau seama că va fi greu și am realizat asta încă de când mi-am pus la cale plecarea. Am însă obiective bine stabilite și chiar dacă ating numai unul din cele două obiective pincipale înainte de a reveni în țară, am să mă declar mulțumit. Eu știu cel mai bine adevăratele motive pentru care am zburat sute de mile pe cerul înalt și eu știu cel mai bine că sunt direct răspunzător dacă nu reușesc în cele din urmă să fac plecarea mea să conteze.
Lăsând deoparte cele scrise mai sus, revin la zborul meu lipsit de peripeții până în acest moment. Nici nu mi-l doresc altfel. Am ajuns în aeroportul londonez Gatwick după ce l-am lăsat pe Heatrow în urmă. Mi-am luat un răgaz să scriu primele impresii de după primul meu zbor, înainte să fac cel de-al doilea check-in. Fac o paranteză să vă mulțumesc celor care v-ați gândit la mine și mi-ați transmis cuvinte de încurajare, dar și celor care ați gândit de bine despre mine.
Și mă mai abat un pic de la subiect ca să răspund și aici la întrebarea „Îți pare rău că pleci?”. Da! Îmi pare rău! Începusem să devin celebru!
De fapt am o mare părere de rău. E legată de faptul că nu am reușit în țară să îmi asigur un trai decent. Și nu, nu am să dau vina nici pe țară, nici pe alții ci strict pe mine. Probabil aș fi putut face mult mai multe lucruri pentru bunăstarea mea. Dacă nu mi-a reușit, m-am văzut nevoit să îmi iau zborul. Poate că planarea în cerc pe care a făcut-o avionul aproape de aeroportul Heatrow, mișcarea lină asemănătoare unei berze în căutarea hranei și a cuibului, semnifică fix același lucru și pentru mine. Vreau să muncesc pentru hrana mea și pentru „cuibul” meu, așa cum nu am făcut-o până acum.
Dacă îmi spunea cineva prin câte filtre trebuie să treci până ajungi efectiv în avion, poate mă mai gândeam puțin dacă să plec tocmai în Jersey. Poate alegeam o destinație ceva mai apropiată, precum Italia sau Germania. Dar dacă punem acest lucru în balanță cu faptul că vreau să învăț engleza de la mama ei, atunci alegerea corectă este cea pe care am făcut-o deja. Iar dacă îmi va reuși cu engleza, am să fac aceeași treabă cu spaniola. Mă gândesc serios că aș putea emigra și acolo pentru a învăța o altă limbă de ciculație internațională care îmi și place.
Sincer să fiu, nici nu știu ce vă pot spune despre zborul meu. Primul meu zbor. Am crezut că avionul mă duce înapoi în Ploiești, la cât de mult a rulat pe pistă. Să tot fi mers vreo 10 minute până ce s-a hotărât să prindă viteză și să decoleze. Nu m-a speriat decolarea, ba chiar mi-a plăcut. De turbulențe serioase nu prea am avut parte, dar am avut parte de un mic dejun copios pe care l-am dat gata deși mai mâncasem unul destul de generos cu numai trei ore înainte. Dacă mai primesc ceva gustări și în al doilea avion, deja nu mai zic nimic de cei 251 de euroi cheltuiți pentru călătoria asta.
Merg să fac check-in-ul și am să mai pregătesc o rundă de impresii. Am loc la geam de data asta, așa că am să pt face poze în voie. Cred că o să se vadă foarte frumos toată insula de acolo de sus, la fel de frumos cum s-a văzut și Londra, atât cât am apucat să o văd în primul avion.
Good bye my friens!

%d bloggers like this: