Results for category "Ploiești"

Am vizitat fabrica de țigări din Ploiești

Într-un eveniment anunțat și organizat cu mare fast, compania British American Tobacco a anunțat noi investiții în fabrica din Ploiești. Evenimentul a avut loc marți în propria fabrică, în prezența zecilor de jurnaliști invitați, a persoanelor din conducerea companiei, dar și a reprezentanților Primăriei Ploiești.

pachete de tigari marca dunhill

pachete de tigari marca dunhill

British American Tobacco (BAT) a subliniat faptul că investițiile de natură tehnologică dar și de îmbunătățire a capacității de prelucrare a fabricii vor face ca punctul de lucru al BAT să fie al doilea ca mărime din Europa. Totodată BAT se mândrește cu faptul că este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul statului, dar și unul dintre cei mai mari investitori.

Din vizita mea în fabrica BAT am reținut câteva lucruri importante pentru mine și orașul meu. Am aflat că prin noile investiții, celor circa 750 de locuri de muncă existente în fabrica din Ploiești, se vor mai adăuga circa 100 de locuri de muncă în următorii ani. Am mai aflat că un procent de 50% din producția fabricii din Ploiești merge la export, iar acest procent va crește până la 56%. BAT exportă din Ploiești în peste 35 de țări printre care Japonia, Anglia, Rusia sau Brazilia.

Ca de fiecare dată când am vizitat o fabrică, am fost atent la anumite detalii, am studiat mașinile automate care lucrează foarte rapid și fără întrerupere. Nu am putut să nu remarc zgomotul destul de mare pe care îl produc mașinile. E adevărat că operatorii lucrează cu protecții pentru urechi, pentru a le proteja auzul, dar tot este un mediu neprielnic din acest punct de vedere. Personal am mai lucrat într-o fabrică foarte zgomotoasă și nu este deloc plăcut, indiferent cum îți protejezi auzul.

Mi-a plăcut că fabrica era curată și plină de norme de protecție și de echipamente puse la dispoziție. Mirosul specific de tutun îmi place, dar în cazul acesta era foarte pronunțat. Nici nu mă așteptam să fie altfel. Am aflat că tutunul este trecut prin „sosuri” pentru a fi aromat. Astfel apar țigările cu arome și diferitele mărci cu diferite senzații și experiențe oferite fumătorilor.

Dacă am înțeles bine, compania pregătește noi produse ce constau în țigări electronice, ca urmare a noii tendințțe pe care o au fumătorii, mulți dintre ei devenind în timp fumători exclusiv de țigară electronică.

Ca un non-fumător am fost atras de fabrică în sine și mai puțin de produsul finit. La urma urmei orice rău își are și partea benefică pe undeva. În cazul de față partea benefică este stimularea economiei și oferirea locurilor de muncă, iar despre părțile negative prefer să nu discut, deși nu încurajez pe nimeni să fumeze. La urma urmei nici pachetele de țigări nu încurajează pe nimeni să fumeze, mai ales de când cu mesajele și imaginile inscripționate pe ele. Dar asta este o altă discuție destul de sensibilă.

containere cu tutun

noi filtre de tigari pentru o experienta a fumatului imbunatatita

noi filtre de tigari pentru o experienta a fumatului imbunatatita

cateva masini din fabrica

cateva masini din fabrica

Ghidul explicand cum functioneaza masinile

Ghidul explicand cum functioneaza masinile

masina care pregateste tutunul

masina care pregateste tutunul

masina care scoate tigaretele si le pregateste pentru impachetare

masina care scoate tigaretele si le pregateste pentru impachetare

masina de impachetat

masina de impachetat

pachete de tigari controlate calitativ

pachete de tigari controlate calitativ

tigarete pregatite pentru impachetare

tigarete pregatite pentru impachetare

rebuturi

rebuturi

tigari

tigari

Avem centrale electrice mai prietenoase în Ploiești

Astăzi vreau să îi mulțumesc unui om care a crescut frumos în ultimii ani!

Era pe la începutul anului 2011 când l-am cunoscut prima dată la o întâlnire a blogărilor prahoveni. Era însoțit de un alt prieten al lui pe care de asemenea îl admir acum pentru ce a făcut în cariera lui. A vorbit despre un proiect al său și despre altele în care voia să se implice. Mai târziu ne-am văzut și cu alte ocazii și deja împărțeam rolul de membru al unei comunități , iar șansele unei colaborări între noi erau iminente. Chiar s-au concretizat câteva colaborări între noi, iar eu am fost de fiecare dată mulțumit de cum au decurs acestea.

Cu un pozitivism desăvârșit și cu o mare ambiție, a reușit să atragă de mai multe ori atenția opiniei publice asupra problemelor urbei. A scris cu mândrie pe blogul imierusine.ro și sunt convins că o va mai face, deși între timp are mult mai multe pe cap decât avea acum câțiva ani.centrala electrica ploiesti inainte de reabilitare

În prezent se ocupă de viitorul unor copii (multor copii) și sper eu că proiectele sale trecute, prezente și viitoare vor lăsa urme adânci în dezvoltarea pe latură sportivă a acestui oraș. Îi place baschetul și respiră din aerul acestui sport zi de zi. Dar când se uită în jur și vede niște centrale electrice murdare și inestetice, ia atitudine. Probabil că numai el știe cât s-a zbătut pentru a schimba imaginea centralelor electrice din fiecare cartier, centrale pline de mâzgălituri, mesaje rasiale, injurioase, comuniste, politice sau chiar desene obscene care nu aduc niciun plus de estetică sau de altă natură oamenilor care le văd.

centrala electrica ploiesti, reabilitata

Dar acum proiectul său a prins contur și sunt mândru să spun că îl cunosc e omul care este principalul pion din spatele acestei schimbări! Este vorba despre Ionuț Urzeală, omul care s-a zbătut să schimbe imaginea dezolantă a centralelor electrice din majoritatea cartierelor din Ploiești, omul iubitor de sport și omul iubitor de copii. Probabil că acest articol nu este de ajuns pentru a-i mulțumi în numele meu și al locuitorilor care vor aprecia munca sa și a oamenilor care s-au alăturat ideii lui, dar vreau să știe că sunt oameni care îi apreciază cu adevărat munca, eforturile și dăruirea de care dă dovadă.

Le mulțumesc tuturor oamenilor care încearcă să schimbe imaginea Ploieștiului în bine și ajută comunitatea mai mult decât însuși conducătorii și instituțiile acestui oraș o fac uneori! Imaginile sunt luate de pe profilul de facebook al lui Ionuț Urzeală și sunt convins că vor apărea și pe blogul imierusine.ro pe măsură ce proiectul va avansa.

Ce se ascunde în spatele unei afaceri proaste?

Sunt de-a dreptul uimit să mă întorc în România și să constat că tipul care vinde telecomenzi în Kaufland Ploiești Vest este încă acolo la datorie. Adică pe bune, omul vinde telecomenzi și nimic altceva. Stă cât e ziua de lungă în picioare, sperând să vândă o telecomandă sau două de pe urma cărora va încasa un profit uriaș. Are sens pentru voi? Ei bine, pentru mine nu are. Și deja mă gândesc ce ascunde, sau ce se ascunde în spatele acestei afaceri.

Mă gandesc că locul ocupat în Kaufland pentru expunerea acestor produse mult râvnite și căutate, își are chiria lui, chiar dacă este un singur metru pătrat.

Și acum vine întrebarea ușor retorică: – Câţi dintre voi aţi schimbat telecomanda în ultimul an?

telecomanda-televizor

Sursa foto: Google images

M-am limitat la numai un an, ca să încerc să îi dau valoare afacerii omului. Că de altfel la mine acasă din trei televizoare, niciunul nu a avut nevoie de telecomandă nouă de la achiziționare și până acum. Să tot fie 9, 6, respectiv 5 ani de când au fost cumpărate. Deci în cazul meu mă gândesc că sunt mii de ploieșteni care nu și-au schimbat telecomanda în viaţa lor, ci mai degrabă televizorul cu totul. Apoi să îmi fie cu iertare dacă îi tai aripile de afacerist dar trebuie să amintesc și de alte dezavantaje ale afacerii lui, așa cum le văd eu:

  • Sunt circa 250 000 de locuitori în Ploiești, dar nu toţi au călcat vreodată prin Kaufland Vest.
  • Dintre cei 250 000 de locuitori probabil 50 000 nu au televizor. Poate numărul o fi mai mare, dar să zicem… Mă refer la copii, la familiile care au un singur televizor în casă, sau la cei ce nu au deloc din varii motive.
  • Dintre cei care au călcat în Kaufland Vest, probabil mai puțin de 10% au văzut mini-standul cu telecomenzi, 5% au avut nevoie de o telecomandă și probabil mai puțin de 3% au cumpărat de la el.
  • Ghinion sau nu Kaufland vinde la rândul lui telecomenzi universale, numai așa ca să îi dea peste mână omului care avea impresia că deţine monopolul.
  • Un ghinion și mai mare e că în Vest mai știu cel puțin cinci locuri unde se comercializează telecomenzi, printre altele…
  • Nu știu dacă mai e cazul, dar trebuie să spun că în Ploiești mai sunt cel puțin 100 de locuri în care putem găsi telecomanda mult visată.
  • Am precizat că și pe internet găsim telecomenzi cam pentru orice televizor vrem, universale sau specifice?
  • Oare câte telecomenzi se cumpără într-un an la nivelul orașului Ploiești? Câte se cumpără din Vest și mai ales, câte se cumpără de la punctul de vânzare amintit?

Iar acum o concluzie rapidă și probabil total greșită: am mai văzut afaceri care par paguboase cel puțin la prima vedere. Unele chiar au pus lacătul pe ușă mai devreme sau mai târziu. Altele supraviețuiesc în mod inexplicabil. Dar afacerea cu telecomenzi are trei posibile explicaţii, din punctul meu de vedere:

  • Are un scop ascuns, iar telecomenzile sunt doar de faţadă. 90%
  • Este o afacere bună. 1%
  • Reprezintă un studiu de piaţă. 1%
  • Este o afacere proastă. 5% (impropriu spus afacere. Și oricum cam coincide cu punctul unu)
  • Alte motive 3%

Sau ar mai fi o explicaţie, inclusă tot în cele trei procente de la alte motive. Eu sunt într-o mare eroare și afacerea asta merge ca pe roate, omul s-a îmbogățit, trăiește decent, sau cel puțin are profit de pe urma afacerii, caz în care eu sunt și cel mai prost posibil om de afaceri, și cel mai pesimist, dar și un copil nesuferit care deconspiră posibile afaceri dubioase despre care nimeni altcineva nu punea întrebări.

 

Am evadat din Escape Room în Ploiești

Avem camere de evadare în Ploiești! Dacă încă nu ați auzit de ele, puteți da un search rapid pe google și găsiți câteva rezultate. Vă las și eu un link aici. O să vă ducă exact către Escape Republik, cei care dețin două camere de evadare. Personal am încercat una din camere și am rămas plăcut surprins. A fost prima experiență de acest gen și poate mă credeți nebun, dar am parcă mi-aș dori să mai evadez încă o dată din aceeași cameră.

Echipa 50 Shades

Echipa 50 Shades

Pentru a intra mai bine în poveste a fost necesar să mă gândesc că este vital să evadez în cele 60 de minute. Iar nebunl care m-a închis acolo era unul asemenea celui din filmul SAW (Puzlle mortal). M-ar fi lăsat să evadez numai în cazul în care arătam că merit să trăiesc. Motivat fiind, am intrat în camera Zodiac alături de alți trei prieteni supuși aceleiași pedepse ca și mine. Ne-am supus regulilor jocului straniu și am căutat drumul spre ieșire, descifrând coduri și deschizând lacăte.

escape republik2

Camera Zodiac pe care o deține Escape Republik te pune la încercare și ai nevoie să fii calm și să pui indiciile cap la cap pentru a evada. Desigur că fiind închis acolo nimic nu mai este ceea ce pare de fapt. În mintea ta se duc lupte grele printre gânduri și atunci când nu îți dai seama care este următorul pas de făcut, te blochezi și crezi că nu vei mai găsi ieșirea în timp util. Aici intervine lucrul în echipă și probabil un coleg va reuși să găsească indiciul care te va duce la pasul următor.

Echipa din care am făcut parte nu a fost organizată așa cum trebuie. Dar toți am contribuit în mod decisiv la evadare, găsind pe parcursul a 51 de minute indiciile necesare evadării. Un articol cu părerile altor oameni care au evadat deja din această cameră găsiți aici.

Cât de sigur este să intri într-o cameră de evadare?

Poate că vă puneți și astfel de întrebări. Camera este destul de sigură, dotată cu stingător de incendiu, chiar dacă nu prea ar avea ce să ardă, sau de la ce să izbucnească focul. Sunteți supravegheați timp de o oră sau pe tot parcursul evadării. O cameră video înregistrează imaginile și sunetul pe care supraveghetorul le vede în timp real și poate interveni în caz de nevoie. Ar mai fi de adăugat și faptul că peste drum de camera de evadare se află sediul poliției, așa că nu veți fi sechestrat cu niciun chip. Dacă tot vă e teamă să mergeți acolo, mai luați o persoană în plus care să vă supravegheze de afară. Acum puteți evada liniștiți și vă puteți bucura de o experiență unică.

Prețul este aproape echivalent cu o ieșire la film în mall. Numai că aici experiența este trăită în mod direct de fiecare om. Pe pielea lui, cum se spune. Dacă ar fi să aleg între a merge la film și a evada dintr-o astfel de cameră, aș alege fără dubii evadarea dintr-o cameră misterioasă.

Au fost și elemente care m-au impresionat peste măsură în camera Zodiac. Un Criptex Da Vinci al cărui cod l-am descifrat personal și o cutie de lemn despre care nu vă pot da detalii, dar care este mai misterioasă decât aș fi putut crede.

În final vă spun atât: mergeți și trăiți experiența cel puțin o dată!

Veste bună! Cristi Minculescu şi Iris sunt “Din nou împreună” la Ploieşti

Bună seara prieteni!

Să nu credeți că v-am făcut să tresăriți degeaba! Cristi Minculescu și Iris  vor fi din nou împreună, pentru scurtă vreme, în ciuda ghilimelelor din titlu. De fapt Din nou împreună este numele turneului care va începe pe 18 septembrie în Pitești și se va termina pe 15 octombrie în București. Chiar dacă au trecut mai bine de doi ani de când Cristi Minculescu a părăsit trupa Iris, momentele de glorie dar și hiturile lor rămân în amintirea noastră. Și pentru că ne place să răscolim din când în când sertarele cu amintiri, iată că avem ocazia să retrăim momente magice.

Și pentru că tot vorbim de amintiri, îmi aduc aminte că am asistat la un concert care era printre ultimele ale lui Cristi Minculescu în trupa Iris. Se întâmpla la Brașov. Nu sunt eu printre cei mai mari fani Iris, dar am cântat până am răgușit. Nici nu știu de unde știam toate versurile. Dar așa se întâmplă când intri în atmosfera creată de Iris la concertele lor.

Cristi Minculescu şi Iris sunt “Din nou împreună” la Ploieşti pe 4 octombrie

iris si cristi minculescu ploiesti

Vă scriu acum în zgomot de chitări și tobe, în timp ce urmăresc un concert al trupei Iris din anul 2012. Încă mai simt pielea de găină pe care am avut-o la Brașov atunci când ultima piesă cântată părea să încheie o poveste atât de frumoasă. Floarea de Iris nu moare însă niciodată așa că în timp ce vă reamintiți refrenele preferate vreau să împart cu voi comunicatul de presă al turneului Din nou împreună. Se adresează în primul rând ploieștenilor, fiind puțin personalizat, dar în esență este valabil pentru oricine are sădită o floare de Iris acolo în inima lui.

Cristi Minculescu şi Iris sunt “Din nou împreună” la Ploieşti
Turneul “Din nou împreună” ajunge şi la Ploieşti, cu un concert de excepţie marca Iris pe 4 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. După trei ani de absenţă, Cristi Minculescu revine alături de IRIS, împreună cu care a scris o pagină importantă în istoria muzicii româneşti, timp de 35 de ani.
Turneul va avea loc în 14 oraşe din România şi la Chişinău, în perioada 18 septembrie – 15 octombrie, şi, aşa cum sugerează însuşi numele, este o sărbătorire a faptului că trupa revine în faţa publicului în formula care i-a consacrat.
Întrebat recent despre cum a fost în ultimul concert de la Ploieşti, Cristi Minculescu îşi aminteşte: “Ultima dată când am avut concert în Ploieşti, veneam din America şi după atâtea ore de zbor eram împietriţi de oboseală, dar acum vă putem privi în ochi şi vom cânta împreună.”
Cine nu îşi aminteşte versurile pieselor precum “Baby”, “Nu mă uita”, “De vei pleca” sau “Strada ta”? Cristi Minculescu şi IRIS invită toţi ploieştenii să retrăiască alături de ei, timp de aproape două ore, cele 4 decenii de succes, într-un show pentru toate vârstele, de la nostalgici până la generaţia tânără.
Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta sau online pe www.iabilet.ro.

De ce ar trebui să anulați orice planuri?

Pentru că nu se știe când veți mai avea ocazia să-i vedeți live împreună pe aceeași scenă pe Iris și Cristi Minculescu.

Mie mi se pare un motiv destul de solid pentru a cumpăra bilet. Eu unul am să merg în Sala Polivalentă să văd acest show. Asta pentru că în data de 4 octombrie când Iris și Cristi Minculescu vor concerta în Sala Sindicatelor din Ploiești, eu voi fi în concediu departe de România. Probabil o să dau cuiva biletele pe care le am pentru concertul din Ploiești. Puteți să încercați să mă convingeți printr-un comentariu la acest articol că vreți să fiți în sală la acest concert. S-ar putea să le primiți!

Nu mai lungesc vorba pentru că am un concert de vizionat și ascultat. Vă las și pe voi să vă faceți încălzirea pentru unul din concertele ce vor avea loc în orașele și locațiile de mai jos:

  • 18.09 – Pitesti – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 20.09 – Timișoara – Sala Capitol
  • 21.09 – Craiova – Teatrul Marin Sorescu
  • 23.09 – Chișinău – Filarmonica
  • 25.09 – Sibiu – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 26.09 – Cluj Napoca – Casa de Cultură a Studenților
  • 28.09 – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 29.09 – Iași – Casa de Cultură a Studenților
  • 30.09 – Bacău – Teatrul de Vară
  • 01.10 – Galați – Teatrul Muzical
  • 02.10 – Buzău – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 03.10 – Brașov – Sala Patria
  • 04.10 – Ploiești – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 12.10 – Constanța – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 15.10 – București – Sala Polivalentă

Ar mai fi de știut că biletele încep de la 50 de lei și nu sunt infinite (din păcate). Ne vedem undeva pe acolo prieteni!

Gradina botanica din Bucov are poezia si voluntarii ei

Strânși de Anda Potecașu

Părăsim în zori orașul.

La Grădina botanică

Speranța de Soare-i mică.

Sursă: facebook.com

Sursă: facebook.com

Facem slalom printre nori

Căutând vreo doi-trei Sori.

Soare la plural, pricepeți?

Dacă nu, vă rog începeți!

rps20150418_201213

Luați puietul de mânuță

Ieșiți de pe potecuță,

rps20150418_205856

Puneți mâna pe cazma

Și faceți gropiță-așa:

rps20150418_172713

Puneți copăcelul drept

Fiți tot mai perseverent,

rps20150418_200324

Iar de nu vă supărați

Puteți să îngenuncheați.

rps20150418_210632

Apăsați din când în când,

Nu prea tare, că-i plăpând.

rps20150418_201303

Dacă totuși terminați

Nu uitați să îl udați.

rps20150418_211047

Dacă tot l-ați scos în lume

Acum dați-i și un nume.

De vă plouă sau vi-i sete

Odihniți-vă în ghete!

rps20150418_195821

De vă plouă sau vi-i foame

Culegeți câteva poame.

Dar așteptați pân’ la toamnă

Când cornul va face coarnă

Și de nu aveți răbdare

Dați din mâini și din picioarerps20150418_200454

Pân’ s-o vedea prima stea

Sau o zice Ioana Nastea!

rps20150418_211805

Surpriza! Un ploiestean si-a gasit masina plina de … dragoste

A trecut luna iubirii și tocmai de aceea ceea ce am văzut astăzi mi se pare și mai Wow! O mașină aflată în parcarea unei cofetării din Ploiești a suferit un tunning de moment. Luneta, portierele și parbrizul mașinii erau pline de bilețele lipicioase pe care erau scrise diferite mesaje.

Surpriză plăcută vs surpriză neplăcută?

Mi se pare o surpriză cel puțin mai plăcută decât cea a altui ploieștean care avea roata blocată la câțiva metri depărtare.

Atenție în Ploiești se blochează roțile!

Atenție în Ploiești se blochează roțile!

♥, Te Iubesc!!!, ♥Te Iubesc!!!, ♥

I LOVE YOU! ♥

Sper să nu stric romantismul momentului, dar pentru o secundă m-am gândit că gestul ar putea fi unul deranjant pentru destinatar. Asta dacă mesajele ar veni în urma unui exces de dragoste neîmpărtășită.

 

Surpriza plina de dragoste

Surpriza plina de dragoste

Totuși sper că momentul în care destinatarul mesajelor își va da seama că a fost ținta unei dovezi de iubire mai deosebită, va fi unul de neuitat pentru acest cuplu. Nu neg că este un gest romantic drăguț și chiar și mie mi-ar face plăcere să am parte de o astfel de surpriză! Și acum să nu vă aud:” da, dar tu nu ai mașină! ”

Ei bine, eu am bicicletă!

Cafeaua Organo Gold se lanseaza si pe piata din Ploiesti

Ideea unui club de socializare este binevenită oricând din punctul meu de vedere. Așa că e ok să trecem din când în când pe la o astfel de întâlnire, mai ales în cazul în care am fost invitați. Clubul de socializare la care eu am început să merg are ca temă cafeaua. Este un fel de coffee club unde încercăm să ne cunoaștem să ne creăm noi relații să punem bazele unei prietenii și toate acestea în timp ce savurăm o cafea sau un ceai.

E clar că ne place cafeaua, de aceea se află în topul băuturilor consumate de oamenii din toată lumea. Se află pe o poziție înaltă fie că este preparată la ibric, la capsulă, la espresor, la dozator sau prin alte metode. Ne place pentru savoarea ei, pentru că se poate combina cu alte ingrediente, pentru că este caldă și pentru că are anumite proprietăți ce dau energie și stări deosebite oamenilor care o consumă. Merge perfect la o țigară sau țigara merge perfect la cafea. Așa am auzit, dar nu am încercat. Cât despre motivele pentru care este consumată cafeaua, nu pot spune decât că sunt infinite.

Coffee club Organo Gold Ploiești

Coffee club Organo Gold Ploiești

Cafeaua Organo Gold cu Ganoderma Lucidum

O să vă întrebați acum care este schema. Este o întrebare bună, la care răspunsul cel mai corect este: socializarea și cafeaua. (sau ceaiul) Da! Oricine vă invită la o astfel de întâlnire în care cafeaua, ceaiul și zâmbetele sunt gratuite, nu vă invită cu alt scop. Dar chiar și așa aceste întâlniri mai au un scop secundar. Acela de a face cafeaua Organo Gold cunoscută în rândul consumatorilor de cafea din România. Și pentru asta este nevoie să așezi omul la masă să-i vorbești și să-l servești cu o cafea caldă. Apoi să-i răspunzi la întrebările pe care le are. De asta se ocupă deocamdată Alina Mareș și Viorel Ionescu, doi oameni din București veniți să deschidă piața din Ploiești, să pună cafeaua Organo Gold pe harta băutorilor de cafea. Ei sunt cei care vă pot explica mai bine despre ciuperca Ganoderma Lucidum care transformă cafeaua, acidă de felul ei, într-una alcalină.

Clubul de socializare se desfășoară în felul următor: ne strângem într-o locație anunțată din timp, socializăm și ne cunoaștem până apare toată lumea, iar când a apărut ne prezentăm în fața grupului. După ce se prezintă toată lumea, un reprezentant Organo Gold prezintă beneficiile acestei cafele. După ce primește aplauze sau huiduieli (până acum nu a fost huiduit nimeni) putem socializa și face schimb de cărți de vizită în baza informațiilor primite până atunci de la persoanele de la masă. Ne cunoaștem, schimbăm o carte de vizită, că ar putea să ne aducă anumite colaborări sau pur și simplu ne lărgește rețeaua de oameni cunoscuți, iar apoi ne este prezentată in cinci minute posibilitatea afacerii. După ce aflăm aceste detalii, ne decidem dacă ne dorim să ne afiliem afacerii, rămânem băutori de cafea sau niciuna din variante. Nimeni nu se supără pe nimeni.

Întâlnire de socializare Ploiești

Întâlnire de socializare Ploiești

Aș aminti că pe toată durata întâlnirii aveți la discreție produse Organo Gold care sunt delicioase. Sau cel puțin așa sunt preparate de Viorel și Alina. Întâlnirea nu se încheie aici. De obicei oamenii rămân să pună întrebări sau să se cunoască mai bine cu oamenii de la masă. Unii ajung chiar să pună bazele unor colaborări chiar de acolo de pe scaun, ceea ce demonstrează că socializarea aceasta este de bun augur.

Dacă aveți întrebări mi le puteți adresa folosind formularul de mai jos.

Petrolul nu moare, vezi poze de la resuscitare!

Credeați că Petrolul va muri? Să nu mai credeți! Deși situația actuală a clubului nu este tocmai roz, au existat și perioade mai dificile în perioada acestui club. Sigur că suporterii ploieșteni și-ar fi dorit ca evoluțiile bune din sezoanele trecute să aibă continuitate și un final fericit, dar se pare ca acest lucru nu mai este posibil în aceleași condiții ca până acum. Read More →

Petrolul nu moare, mars de sensibilizare

PETROLUL Ploiești suferă! Fanii echipei suferă!  Iată că problemele din fotbalul românesc par a nu se mai termina. Ca urmare a cheltuielilor masive făcute în ultimii ani și coroborat cu faptul că sponsorii sunt și puțini și fără mare dare de mână, multe cluburi de fotbal din România și-au declarat insolvența. Printre ele se află și Petrolul Ploiești, echipă a cărei existență în Liga 1 este tot mai dificil de întreținut.
Sony mustivarIstoria acestei echipe în prim planul fotbalului românesc este tumultoasă și planul financiar al acesteia devine instabil atunci când le este suporterilor tot mai drag fotbalul.

Miting de sensibilizare al factorilor de decizie in cazul echipei Petrolul Ploiesti

Petrolul Ploiești nu moare

Petrolul Ploiești nu moare

În urma problemelor pe care le are cu legea, investitorul Capră a proclamat insolvența clubului de fotbal Petrolul Ploiești, cel mai titrat club ploieștean din istoria fotbalului românesc. Desigur că titulatura de club aflat în insolvența, aduce după ea penalizări în clasament și alte neplăceri legate de competițiile la care poate lua parte echipa. Și desigur că suporterii ploieșteni nu tolerează asta, așa că au pus la cale un miting chiar inaintea primului meci al returului Ligii 1. Astfel vineri 20 februarie, va avea loc un miting de sensibilizare al factorilor de decizie care pot schimba viitorul clubului ploieștean.

Vineri de la ora 17:00 mii de suporteri ai echipei fanion a orașului Ploiești vor lua cu asalt centrul orașului. Impactul creat de acest miting se preconizează a fi unul uriaș. Zeci de afișe au fost răspândite în tot orașul pentru ca toți suporterii ploieșteni să afle vestea și să sprijine acțiunea macar prin simpla prezență la miting. După ce își vor spune în mod civilizat nemulțumirile, suporterii lupilor galben-albastri vor pleca într-un marș autorizat către stadionul Ilie Oană, acolo unde echipa favorită va primi vizita echipei FC Brașov.

Galeria Petrolului- cea mai frumoasă din țară

Galeria Petrolului- cea mai frumoasă din țară

În speranța că autoritățile nu vor închide ochii la acțiunea pusă la cale de suporterii Petrolului Ploiești vă invit să distribuiți cu încredere pe facebook acest articol pentru a afla cat mai multă lume.

Ne vedem la miting vineri 20 februarie începând cu ora 17:00, în fața Palatului Culturii din centrul orașului Ploiești.

Nu lăsăm echipa să moară! Hai Petrolul!

Surse foto: facebook.com/petrolulnumoare

%d bloggers like this: