Results for category "Sport"

Am alergat pentru cancer

După cum vă spuneam în articolul trecut, m-am pregătit temeinic pentru a participa la o acțiune caritabilă care își propune să strângă fonduri pentru Cancer Research. Și când spun că m-am pregătit, mă refer la achiziția echipamentului de alergare. Dacă pregătirea mea a constat numai în circa 10 km alergați în trei zile, atunci provocarea a constat în 10 km alergați în aproximativ o oră.  Înainte să vă spun cum a decurs totul, trebuie să vă spun că m-am temut foarte tare că vremea va fi prea aspră și că voi alerga ud până la piele și înghețat tot. M-am mai temut și că nu voi putea încheia cursa și că nu îmi voi atinge obiectivul autoimpus. Dacă în ziua care a precedat evenimentul Snowflake Run Series a fost furtună în Southampton, ei bine în dimineața următoare un soare destul de generos pe un cer senin, încerca să încălzească atmosfera. united Am ajuns târziu la locul de întâlnire. Parcul Common, care se întinde pe câteva hectare bune chiar în inima orașului Southampton, era plin de oameni care-i băteau aleile. Nu mai mersesem în acel parc până atunci. De fapt nu prea am mers în Southampton de când am ajuns aici, eu locuind undeva la periferie, într-un mic sătuc înghițit  de extinderea orașului Southampton. Am ajuns cu circa 10 minute înainte de startul competiției și m-am grăbit să îmi iau numărul în primire, să mi-l prind de tricou. Nu am mai avut timp de niciun fel de încălzire că deja prezentatorul evenimentului anunța cu mare entuziasm startul. M-am aliniat și eu cum am putut in prima jumătate a plutonului format din circa 400 de participanți, eu fiind marcat cu numărul 391. am numarul 391 Cursa a început și eu am început să alerg, sărind peste contraindicații. Neîncălzit fiind, am început să alerg repede, depășind grupuri întregi de atleți. Era greu să am ruperi de ritm rămânând în mulțime, mai ales că aleile erau destul de înguste pentru puhoiul de alergători pe metru pătrat. Iar în afara aleii era greu de alergat, fiind destul noroi gros, gata să te facă să aluneci în el dacă l-ai fi călcat în viteză. Am tot alergat prima jumătate de kilometru ca să scap de aglomerație. Am reușit în cele din urmă, dar mi-am cam pierdut suflul. Totuși nu puteam lăsa turma să revină peste mine, așa că am încercat să-mi controlez respirația, păstrând și ritmul în același timp. După primul kilometru deja începusem să admir împrejurimile. Parcul Common oferă priveliști minunate. Câteva lacuri, urcușuri și coborâșuri, dar și întinderi mari de iarbă. Cei 10 km ai cursei aveau să fie împărțiți în două tururi, care se tot întindeau pe toată suprafața parcului.

snowflake

Desigur că nu am alergat pe fiecare alee în parte, dar l-am cam străbătut pe toate laturile. Cum mi-am recăpătat destul de repede și suflul, am păstrat cât de cât și ritmul alert. Depășeam câte unul, doi sau trei oameni deodată la fiecare câteva zeci de metri. Era interesant să-i văd pe unii mai dolofani, mai în vârstă, mai cocoșați sau eu știu cum mi se mai păreau, fiind încă înaintea mea după primii 2-3 km. Dar era bine când îi depășeam și chiar sprintam un pic ca să mă asigur că nu revin din urmă. Așa se face că până la sfârșitul cursei nu am fost depășit decât de doi oameni, pe care i-am ajuns din urmă din nou la un moment dat. 037 Când am trecut primul tur, mă simțeam deja obosit. Nu eram obișnuit să mai alerg, nicidecum să alerg într-un ritm alert și susținut. Dar am zis că trebuie să rezist suficient de mult încât să îmi dau seama dacă aș putea ajunge la final, chiar dacă mi-ar fi foarte greu. Am aplicat strategia „pas cu pas”, adică îmi stabileam obiective mici de care să trec. Ba erau eu știu ce copaci, stâlpi de iluminat, puncte de control, sau poate doar alți atleți. Și mai profitam la maximum de coborârile de nivel, acolo unde lăsam forțele exterioare să-și facă treaba, eu doar aruncându-mi picioarele înainte cu pași mari și repezi. Strategia asta a funcționat bine și când eram în coborâre, mă apropiam lejer de oponenți și chiar îi depășeam în viteză. După borna care indica al 7-lea km, picioarele s-au înmuiat mai tare și respirația mi-a devenit de necontrolat. Deja efortul era prea mare și nu mă mai puteam controla chiar dacă voiam. 036 Am început să caut motivație în orice. Deja nu puteam renunța după trei sferturi de cursă. Ar fi fost un eșec pentru mine. Treceam pe lângă oamenii de zăpadă (mascote), pe lângă voluntarii care indicau direcția corectă și băteam palma cu ei, sau mă bucuram când vedeam spectatori încurajându-mă. Uite așa am tot avansat, ba chiar în ultimul kilometru am mărit din nou ritmul. De data asta am început să alerg din dorința de a scăpa mai repede de alergat, nu că aș fi dat pe afară de energie.  Pe ultimele 300 de metri când deja vedeam linia de sosire, am alergat chiar cu pași mari și repezi. Pluteam pe urale de public și deja nu mai contau durerile musculare pe care le aveam. Am depășit linia de sosire la timpul de 52 de minute si 10 secunde. Am fost în primii 30 după cum am aproximat eu. Nu a fost vorba de locuri, fiecare și-a ținut cont timpul scos după zece km.

Snowflake Run108A

La final mi-am luat medalia, batonul energizant și sticla cu apă și deja am plecat pe jos prin mall. Eram plin de noroi, dar aici în Anglia nici că îmi pasă, pentru că oamenii nu te arată cu degetul. poate să fii prea excentric în vestimentație ca să atragi atenția trecătorilor, că altfel nu te deranjează nimeni. În mall mi-am schimbat hainele și am mers la o pizza si o limonadă. Limonada a fost excelentă, la fel și profiterolul îmbrăcat în caramel sărat, pentru care am plătit cinci lire. La sfârșitul zilei m-am simțit foarte obosit, dar mulțumit de mine pentru performanța de a termina cursa chiar într-o poziție foarte convenabilă. Și m-am simțit bine, știind că am ajutat cu bani un proiect științific ce poate schimba istoria medicinii, în ceea ce privește tratarea cancerului la oameni. Dacă nici britanicii nu mai fac studii și cercetări, atunci cine?

Spune-mi unde lucrezi ca sa iti spun daca beneficiezi de 7card

Țintuiți în scaunele birourilor și conectați tot mai mult la mediul virtual, mulți angajați acuză rutina și sedentarismul ca fiind parte negativă în viața lor. Nu ne dăm seama de simptomele nocive ale sedentarismului decât în momentul în care burta începe să ceară găuri suplimentare la curea și oboseala devine tot mai contagioasă.

7card

7card

În acel moment compania pentru care îți dedici o mare parte din resursele fizice și mentale ar trebui să ia măsuri. Vestea bună este că există și companii care își respectă angajații mai mult decât celelalte. Probabil pentru a menține eficiența angajaților, probabil pentru a-i recompensa suplimentar, unele companii își trimit angajații la relaxare. Îi încurajează plătindu-le abonamentele la săli de fitness, bazine de înot, școli de dans, baze sportive, etc.

7card – soluția viabilă împotriva sedentarismului

Ei sunt oamenii care au pus bazele 7card

Ei sunt oamenii care au pus bazele 7card

Pe asta s-au bazat și fondatorii 7card, Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, atunci când au propus companiilor proiectul lor. 7card reprezintă permisul către o întreaga rețea de locații în care oamenii se pot relaxa sau pierde calorii, după caz.

Există o aplicație dedicată 7card pe care o putem găsi în magazinele Google și Apple și cu ajutorul căreia identificăm cu ușurință locațiile din zona noastră care au acoperire 7card. Chiar și angajații care fac deplasări prin țară se pot bucura de avantajele 7card în cazul în care nu vor să-și piardă antrenamentul sau condiția fizică.

Aplicație 7card pe Android și iOS

Aplicație 7card pe Android și iOS

Cu peste 150 de centre sportive care acceptă ca posesorii de 7card să le treacă pragul și cu peste 75 de companii care-și trimit angajații să facă mișcare, 7card este soluția viitorului pentru angajații care tind să devină sedentari. Printre companiile care plătesc parțial sau integral permisul de acces în centrele sportive afiliate 7card se află majoritatea companiilor bancare importante din țara noastră. Probabil că acestea au înțeles deja că un angajat care face mișcare în mod regulat, este mai sănătos și mai eficient decât unul prins în mrejele labirintului acasă-serviciu-acasă.

Luați aminte de beneficiile oferite de 7card și propuneți-i angajatorului să vă ofere posibilitatea unui abonament. 7card are o pagină dedicată de unde oricine poate afla informații suplimentare.

Trebuie să reținem că 7card oferă acces în toată rețeaua centrelor sportive pe baza unui singur abonament 7card deținut. Acest card nominal poate fi folosit în toate orașele din România. Mai mult de atât, 7card acceptă centre sportive care îndeplinesc criterii minime de confort și dotare tehnică, dar și de clientelă. În viitorul apropiat se dorește accelerarea gradului de acoperire a centrelor sportive afiliate 7card la nivel național.

Petrolul – Steaua in Cupa Romaniei la fotbal

Duelul cel mai disputat în ultimii ani în fotbalul românesc are un nou episod Petrolul Ploiești – Steaua București (sau cum se numește de fapt) Pe OZN Arena din Ploiești, Steaua vine după un start de retur sub așteptări, pentru a demonstra că un punct din două etape a reprezentat numai un accident ci nu o neputință. Ploaia stropește necontenit gazonul, făcând misiunea portarilor destul de dificilă. Tribunele stadionului Ilie Oană sunt pline ochi, excepție făcând peluzele care sunt suspendate.

Echipele de start Petrolul-Steaua

Echipe de start Petrolul-Steaua

Echipe de start Petrolul-Steaua

  • Meciul a început în scandările gălăgioase ale galeriei echipei fanion din Ploiești.
  • Țucudean are un șut puternic pe care îl apără Pecanha.
  • Petrolul are prima ocazie bună la poarta echipei FCSB abia în minutul 11, dar lovitura de cap a lui Astafei este apărată de Arlauskis. S-a fluierat însă offside așa că statistica rămâne neschimbată.
  • În minutul 20 Papp face un faul din spate și este avertizat cu cartonaș galben.
  • În minutul 22 Meme Tchite proaspăt transferat la Ploiești reușește să înscrie după o demarcare perfectă în spatele fundașilor de la FCSB.
  • Astafei are în minutul 24 un șut de la 16 metri lateral dreapta care se duce pe lângă.
  • A doua parte a primei reprize îi aparține echipei fără siglă, dar nu se schimbă cu nimic situația.
  • La pauză Țucudean este înlocuit de către Raul Rusescu la FCSB.
  • Statistica șuturilor la poartă la începutul reprizei secunde este de 5-3 pentru FCSB iar a cornerelor de 7-3 pentru echipa din București. Golurile contează mai mult, iar la acest capitol Petrolul Ploiești are câștig de cauză.
  • Meciul devine tensionat, faulturile si intrările tari la minge se înmulțesc, iar acest fapt îl determină pe antrenorul Gâlcă să schimbe jucătorul avertizat cu cartonaș galben. Papp este înlocuit de către Tamaș.
  • O minge în atac îl aduce pe Rusescu in poziție de șut, dar acesta trage foarte slab.
  • FCSB conduce ritmul jocului și petrece din ce in ce mai mult timp în jumătatea de teren a Petrolului.
  • Rusescu simulează penibil în careul Petrolului dar nu primește cartonaș galben.
  • Petrolul face două schimbări consecutive. Sunt schimbați Tchite și Vasilache cu Coman si Peteleu.
  • Mingile ajung tot mai des în careul lui Pecanha iar FCSB trece pe lângă gol după o dublă ocazie în care mingea lovește bara.
  • Ultima schimbare pentru FCSB. Bourceanu este schimbat pentru că primise cartonaș galben in minutul 73. Neagu ii ia locul dar primește și el cartonaș galben după două minute de la intrarea în teren.
  • Neagu șutează slab în minutul 79. Un moment numai bun pentru a fi ironizat de către comentatorii Pro TV.
  • Foarte multe intrări prin alunecare in acest meci, datorită gazonului umed. Majoritatea sunt intrări curate.
  • Petroliștii joacă la siguranță și aruncă orice minge periculoasă in afara terenului.
  • Un corner obținut de Petrolul în minutul 82 resuscitează publicul care suferă de frig pe stadionul Ilie Oană.
  • Geraldo Alves primește cartonaș galben după o degajare a mingii după fluierul arbitrului.
  • Steaua presează tot mai tare defensiva ploieșteană. Rednic face ultima schimbare la trecerea timpului și tăierea elanului bucureștenilor. Intră Mareș în locul lui Teixteira.
  • Petrolul Ploiești obține două cornere și ține în acest fel mingea departe de propriul careu.
  • Steaua egalează în ultima fază a meciului prin reușita lui Chipciu.

Petrolul ratează victoria din turul semifinalei Cupei României la fotbal la ultima fază a meciului. Se termină 1-1 și Steaua reușește primul gol din acest an în întâlnirile oficiale. A fost un meci plăcut, disputat la o oră târzie, cu o audiență de câteva mii de peste 7000 de oameni. Tribunele deschise publicului au fost arhipline. La Ploiești se respiră fotbalul. Petrolul nu moare!

Finala Turneului WTA Dubay. Simona Halep – Karolina Pliskova Live Text

Simona Halep a ajuns în finala turneului din Dubai și va încerca să câștige al doilea trofeu din 2015, după adjudecarea turneului de la Schenzen.

În acest meci se vor înfrunta favoritele 1 respectiv 17 ale acestui turneu. Simona Halep a ajuns în finală după un traseu nu foarte dificil, dar care i-a pus câteva probleme. De cealaltă parte Pliskova a muncit mult pentru a ajunge în finală, depășind-o in semifinală pe G. Muguruza.

Sursa foto: facebook.com

Sursa foto: facebook.com

Cu așa un public nu am cum să pierd!

Simona Halep

Iată cum a câștigat Simona Halep turneul din Dubai!

Setul 1

  • Pliskova câștigă primul punct si apoi își adjudecă primul game cu scorul de 40-15.
  • Game-ul al doilea este câștigat cu emoții de Simona Halep, care încheie cu o minge în lung de linie, ce o lasă pe Pliskova fără replică.
  • La 30-15 pentru Simona, aceasta încearcă un lob, care ratează cu puțin terenul. Pliskova atacă cu un as, iar apoi un nou serviciu bun câștigă punctul decisiv al game-ului trei. Este 2-1 pentru Pliskova.
  • Primul as al Simoniei vine din serviciul al doilea, dar imediat urmează o dublă greșeală. Simona încearcă să atace cu primul serviciu, dar majoritatea servelor se transformă în fault. Astfel vine si cea de-a doua dublă greșeală într-un singur game iar Pliskova primește prima minge de break. Simona pune toată tensiunea într-un smash și câștigă avantajul pe serviciul ei. Un punct mai târziu se apăra bine în fața atacului agresiv al Pliskovei și câștigă pe propriul serviciu. 2-2 după 40-40
  • Încă un game câștigat ușor de Pliskova după ce reușește alt as.
  • Simona revine pe propriul serviciu de la minge de break pentru Pliskova.
  • Publicul o încurajează energic pe Simona. Nu se joacă în România ci în Dubai. Simona obține patru puncte pe serviciul adversarei și realizează primul break. A fost un game dezastruos pentru Pliskova, care a ratat un smash ușor la scorul de 15-0 pentru Simona.
  • Simona ajunge la 40-0 pe propriul serviciu după o serie de 10 puncte câștigate la rând. Pliskova revine si câștiga două puncte, dar ratează la limită un atac și se face 5-3 pentru Simona. Game opt: Simona câștigă la 30.
  • Pliskova servește pentru a rămâne in setul unu. Se ajunge la 40-40. Pliskova forțează tot mai mult și trimite câteva mingi în forță. Reușește să câștige game-ul nouă la după egalitate. Este 5-4 pentru Halep.
  • Halep servește pentru set. Urcă bine la fileu și câștigă puncte. Mult mai inalta sa adversară aleargă tot mai mult. Simona servește bine și câștigă la 15 game-ul 10. Este 1-0 la seturi după 40 de minute scurse de la începutul meciului.

Setul al doilea

  • Pliskova începe bine setul doi si câștiga la zero primul game.
  • Simona trimite departe câteva mingi, apoi face dublă greșeală și pierde prima dată serviciul. Pliskova câștigă la 15 și are 2-0 în setul doi.
  • Simona se concentrează mai bine, primește energie din tribune și face rebreak la 15. Este 2-1 și Simona urmează la serviciu.

Pliskova acuză dureri la șold și cere intervenția medicală la vestiare. Sunt trei minute în care lipsește de pe teren, timp în care spectatorii aplaudă mișcările prin care Simona încearcă să rămână încălzită. Românii din tribune strigă “Hai Simona, ole-ole” și meciul se reia.

  • În continuare Simona Halep nu pune în careu primul serviciu dar totuși reușește să câștige la 15 și se face 2-2
  • Dublă greșeală a cehoaicei urmată de o minge prea lungă și Simona conduce cu 30-15. Pliskova câștigă trei puncte la rând și trece iar la conducere. Este 3-2 și urmează serviciul Simoniei.
  • Românca noastră își face bine serviciul dar greșește în mod neforțat. Un challange cerut de ea arată minge bună, dar punctul se repetă. Simona servește bine cu al doilea serviciu și câștigă game-ul. Pliskova cere challange pe a doua servă și punctul se rejoacă. Deznodământul este același. Halep câștigă și este 3-3.
  • La 30-30 Simona aleargă după o minge grea, o trimite în terenul adversarei și obține minge de break. Se face egalitate, iar apoi românca reușește să câștige pe serviciul adversarei.
  • După timpul de odihnă Simona are șansă de 5-3, scor la care trofeul ar fi aproape adjudecat. Pliskova o aleargă  pe adversară pe tot terenul și primește replică pe măsură. Câștigă puncte pe serviciul Simonei și are trei mingi de rebreak. Cu ajutorul fileului Pliskova se reabilitează și face 4-4 după un break alb.
  • Două mingi de break obține Simona Halep și se apropie de câștigarea finalei. Este 5-4 și românca servește pentru game set meci.
  • Pliskova câștigă două puncte consecutive în game-ul care ar putea fi decisiv. Simona revine, câștigă trei puncte consecutive și are minge de meci de care nu profită. Este egalitate și suspansul continuă. Pliskova face break și rămâne în meci.
  • Simona face iar un joc bun pe serviciul adversarei. Ajunge la 40-0 și câștigă în cele din urmă la 15.
  • Simona Halep mai servește o dată pentru set si meci. Din nou 40-30 intr-un game decisiv. Dubla greșeală apare iar pe serviciul Simonei si de data asta in dublu exemplar. Pliskova a obținut minge de break după două puncte în care nu a avut vreun merit. Inevitabilul se întâmplă și Pliskova face break. Este tie-break și jucătoarea din Cehia câștiga primul punct. Evoluție tie break: Halep-Pliskova 0-1, 1-1, 2-1, 2-2 (As Pliskova), 3-2, 3-3, Se schimbă terenul. 3-4 (minibreak), 4-4, 5-4 (greșeală neforțată Pliskova), 6-4, 7-4
  • Game, Set, Meci!
  • 6-4, 7-6.

Simona Halep câștigă al doilea trofeu din acest an, după o finală pe care a condus-o de la un capăt la celălalt. Chiar dacă finalul a fost cu suspans, Simona a meritat din plin victoria. Pliskova a fost si ea încurajată îndeosebi când a reușit break-ul de la 5-4 pentru Simona Halep, reușind astfel să rămână in meci și să facă finalul finalei și mai atractiv.

După acest meci, după această finală câștigată Simona Halep revine pe a treia poziție a clasamentului general WTA.

Bravo Simona!

Petrolul nu moare, vezi poze de la resuscitare!

Credeați că Petrolul va muri? Să nu mai credeți! Deși situația actuală a clubului nu este tocmai roz, au existat și perioade mai dificile în perioada acestui club. Sigur că suporterii ploieșteni și-ar fi dorit ca evoluțiile bune din sezoanele trecute să aibă continuitate și un final fericit, dar se pare ca acest lucru nu mai este posibil în aceleași condiții ca până acum. Read More →

Petrolul nu moare, mars de sensibilizare

PETROLUL Ploiești suferă! Fanii echipei suferă!  Iată că problemele din fotbalul românesc par a nu se mai termina. Ca urmare a cheltuielilor masive făcute în ultimii ani și coroborat cu faptul că sponsorii sunt și puțini și fără mare dare de mână, multe cluburi de fotbal din România și-au declarat insolvența. Printre ele se află și Petrolul Ploiești, echipă a cărei existență în Liga 1 este tot mai dificil de întreținut.
Sony mustivarIstoria acestei echipe în prim planul fotbalului românesc este tumultoasă și planul financiar al acesteia devine instabil atunci când le este suporterilor tot mai drag fotbalul.

Miting de sensibilizare al factorilor de decizie in cazul echipei Petrolul Ploiesti

Petrolul Ploiești nu moare

Petrolul Ploiești nu moare

În urma problemelor pe care le are cu legea, investitorul Capră a proclamat insolvența clubului de fotbal Petrolul Ploiești, cel mai titrat club ploieștean din istoria fotbalului românesc. Desigur că titulatura de club aflat în insolvența, aduce după ea penalizări în clasament și alte neplăceri legate de competițiile la care poate lua parte echipa. Și desigur că suporterii ploieșteni nu tolerează asta, așa că au pus la cale un miting chiar inaintea primului meci al returului Ligii 1. Astfel vineri 20 februarie, va avea loc un miting de sensibilizare al factorilor de decizie care pot schimba viitorul clubului ploieștean.

Vineri de la ora 17:00 mii de suporteri ai echipei fanion a orașului Ploiești vor lua cu asalt centrul orașului. Impactul creat de acest miting se preconizează a fi unul uriaș. Zeci de afișe au fost răspândite în tot orașul pentru ca toți suporterii ploieșteni să afle vestea și să sprijine acțiunea macar prin simpla prezență la miting. După ce își vor spune în mod civilizat nemulțumirile, suporterii lupilor galben-albastri vor pleca într-un marș autorizat către stadionul Ilie Oană, acolo unde echipa favorită va primi vizita echipei FC Brașov.

Galeria Petrolului- cea mai frumoasă din țară

Galeria Petrolului- cea mai frumoasă din țară

În speranța că autoritățile nu vor închide ochii la acțiunea pusă la cale de suporterii Petrolului Ploiești vă invit să distribuiți cu încredere pe facebook acest articol pentru a afla cat mai multă lume.

Ne vedem la miting vineri 20 februarie începând cu ora 17:00, în fața Palatului Culturii din centrul orașului Ploiești.

Nu lăsăm echipa să moară! Hai Petrolul!

Surse foto: facebook.com/petrolulnumoare

Înfrângere dureroasă în Franța

CSU Asesoft Ploiesti s-a deplasat in Franța la Nancy pentru a susține un meci de baschet contra echipei locale. Meciul contând pentru etapa a doua  din grupa N a competiției Eurocup a început bine pentru Asesoft care a avut un scor parțial de 6-0. Nancy a reușit să revină pe tabelă și a înscris  nouă puncte consecutive în coșul nostru. Nu ne-am pierdut cu firea, iar Jonte Flowers a arătat că se simte bine în Franța, acolo unde a jucat pentru trei sezoane. A înscris rapid 8 puncte în contul său, reușitele sale ajutând echipa să câștige primul sfert cu scorul de 17-16.

Sursa foto:csuasesoft.ro

Sursa foto:csuasesoft.ro

Sfertul al doilea ne-a surprins în debutul său și am primit repede 5 puncte. Chiar și așa am reușit să revenim pe tabelă și cu aportul lui Runkauskas, Hayes și Cooper am ajuns în avantaj, conducând până aproape de finalul primei reprize. Francezii au reușit totuși 4 coșuri de la distanță în sfertul 2 și nici măcar nebunia lui Mohammed de a da slam dunk peste Pietrus, nu a reușit să ne mai repună la conducere. 37-32 rezultatul pauzei și aveam de recuperat 5 puncte.

Ne-au pus plumb în ghete

Revenirea de la vestiare a prins echipa ploieșteană pe călcâie. Băieții au demarat greu de pe loc, mai ales în ceea ce privește apărarea. Scorul a luat rapid proporții în favoarea francezilor. Pietrus a fost pe tot terenul, chiar și atunci când a stat pe banca de rezerve pentru a se odihni. Echipa creată în jurul său a făcut o treabă bună în sfertul 3 reușind să înscrie 29 de puncte și să primească numai 18.

Runkauskas a tot încercat coșul de la distanță mare și chiar a reușit să înscrie câteva coșuri care să ne mai țină în meci. Mohammed a lovit și el de la trei puncte în debutul sfertului trei apoi a obținut un three point play transformat care ne-a apropiat din nou la zece puncte. A fost diferența cea mai strânsă care avea să se înregistreze până la finalul meciului francezii reușind să ne închidă perfect orice încercare de revenire.

SLUC Nancy – Asesoft Ploiești 84-67

Sursa foto: sluc-basket.fr

Sursa foto: sluc-basket.fr

Dacă francezii spuneau înaintea meciului că noi nu avem nimic de pierdut, iată că de acum înainte expresia aceasta ni se va potrivi tot mai bine. Poate numai pasa proastă prin care se pare că trece Valencia ne  da speranțe de victorie în meciul următor, altfel este posibil ca înfrângerile să vină peste noi până la finalul acestei tuturor meciurilor acestei grupe. Desigur că această serie negativă nu ar știrbi cu nimic efortul băieților de a ajunge până în acest punct al competiției Eurocup!

Hai Asesoft!

Romania poate produce surpriza la baschet

Știm cu toții că echipa națională de fotbal a României nu este capabilă să se califice la turneele finale ale campionatelor mondiale sau europene. Este un adevăr dureros pentru microbiști, dar până la noi generații, trebuie să ne complacem în această situație. Nici la baschet lucrurile nu sunt mai roz. Nici pentru cluburi, nici pentru echipa națională. Și totuși există o speranță pentru Campionatul european 2015.

România a învins Suedia

 

Aflată în grupa F, România a reușit deja două victorii din tot atâtea meciuri. După o revenire spectaculoasă în meciul cu Slovacia, România a reușit să învingă Suedia cu scorul de 77-72 după prelungiri (66-66). Această victorie ne-a dus pe locul doi în spatele favoritei la câștigarea grupei, Letonia. Cu Letonia avem de jucat următorul meci, duminica, în deplasare. Letonia este o națională destul de puternică la capitolul baschet masculin, dar chiar și așa România are șansa ei.

Personal, mi-aș dori ca antrenorul Marcel Țenter să-i acorde mai multe minute lui Silvășan, pentru că el ne-a cam câștigat și meciul cu Suedia.

În speranța unei calificări, vă ivint să mutați pe Digisport duminică 17 august la ora 20:15 și miercuri 20 august dela ora 19:00 pentru a vedea drumul parcurs de România spre o calificare la CE 2015.

%d bloggers like this: